Un roman-fapt al intelectualităţii din Basarabia

Blestem // „Să ajungi să fii personajul lui Serafim Saka”

A fost lansat romanul-fapt „Pe mine mie redă-mă” al regretatului Serafim Saka. Manuscrisul s-a aflat pe masa prozatorului în ultimii săi ani de viaţă, Domnia Sa dorindu-şi foarte mult această carte de memorialistică. O serie de fascicule din volumul „Pe mine mie redă-mă” au apărut în presa literară, în publicaţiile periodice din perioada în care au fost scrise, stârnind valuri de nemulţumiri printre colegii săi de breaslă, întrucât din ele transpărea imaginea nu tocmai simpatică a intelectualului de la noi. Cartea este considerată incomodă, scandaloasă, polemicile începute cândva urmând să continue postum.

Opera de vârf

În aceste zile, dacă ar fi trăit, scriitorul Serafim Saka ar fi atins vârsta de 79 de ani. Cu această ocazie, Editura „Arc” a lansat cartea „Pe mine mie redă-mă” care îi poartă semnătura. O carte la care prozatorul a lucrat foarte mult timp, tot ezitând să o dea editurii pentru publicare. „Nu voia să o scape din mâini. I-a smuls-o din mâini numai moartea”, va remarca criticul literar, prefaţatorul cărţii, Eugen Lungu. În opinia Domniei Sale, romanul „este ca o redefinire a propriului eu al lui Saka în raport cu timpul pe care l-a trăit. Înainte de a fi despre ceilalţi, este în primul rând un roman despre sine. Nicăieri nu vom avea fiinţa lui Saka mai totală decât în această carte. În acelaşi timp, romanul este şi o mare frescă a unei epoci şi pare a fi de departe opera de vârf a scriitorului”.

Tot în această cheie, criticul literar Mircea V. Ciobanu o consideră cartea vieţii lui Serafim Saka, nu pentru că celelalte cărţi pe care le-a scris nu ar fi atât de bune, ci pentru că a adunat aici cam tot ce a vrut să spună, mai ales despre scriitori. „Scriitorii care se revoltă, de fapt, ar trebui să-i ridice un monument, întrucât datorită lui Saka, unii dintre ei vor rămâne, fie şi mai puţin periaţi decât alţii, în istoria literaturii.”

Un Goma acasă

Romanul „Pe mine mie redă-mă” e populat probabil de sute de personaje. Mulţi dintre intelectualii noştri s-au regăsit acolo, în personajele lui Serafim Saka. Unii colegi s-au supărat pe scriitor chiar de la apariţia în presă a primelor fragmente de manuscris, pentru că autorul a fost necruţător nu numai cu neprietenii, dar chiar şi cu prietenii, oricât de mare era personalitatea acestora. „Pe timpurile acelea, putea să sune ca un blestem: Să ajungi să fii personajul lui Saka! Serafim Saka nu a iertat nici compromisurile minore, ca să nu mai vorbim de ticăloşii. El a privit scriitorul ca pe un intelectual care trebuie să fie şi model, nu numai un scriitor talentat, în sensul artificiului. Fie şi pe un segment foarte scurt, cartea este o istorie a intelectualităţii din Basarabia”, a opinat criticul literar Mircea V. Ciobanu. Tot dumnealui îl consideră pe Serafim Saka singurul basarabean incomod care nu a plecat din Basarabia, ceilalţi fiind Hasdeu, Stere şi Goma. „Dacă vreţi să vedeţi cum ar fi fost un Goma rămas aici, acesta este Saka.”

Prozatorul Vladimir Beşleagă, care a trăit aceleaşi timpuri şi căruia îi sunt cunoscute realităţile descrise în roman, îl consideră pe Serafim Saka un om de o mare rezistenţă. În pofida vieţii dramatice pe care a avut-o, mai mult, poate datorită acesteia, scriitorul Saka a devenit „omul dur, ţepos”, „omul replicii”, „modelul cel mai mare de caracter de la noi”, „cel mai interesant personaj din toate personajele sale”, „o personalitate atât de puternică încât personalitatea a dominat oarecum opera şi creaţia”.

„Roman-fapt”, în premieră

Odată cu apariţia acestei cărţi, în literatura din Basarabia a fost lansat termenul de „roman-fapt”, Serafim Saka fiind un deschizător de drumuri în acest sens. „Ideea de a numi nişte memorii „roman” cred că a venit de la Marin Preda, când acesta a scos „Viaţa ca o pradă”, o carte foarte citită”, susţine criticul Eugen Lungu. „Iată cum definea Eugen Simion romanul lui Preda: „...autoficţiune, portrete de scriitori cunoscuţi, experienţe de lectură, reflecţii morale, mici naraţiuni ce pot fi definite independent”. Este exact parcă o definire a romanului „Pe mine mie redă-mă”.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a remarcat o calitate deosebită a stilului şi limbajului scriitorului Saka, aceea de a întoarce cuvântul, de a-l juca, de a-l deriva, de a face din substantiv verb, sau de a juca adverbul ca verb: „filarmonizarea culturii”, „a luceferi în stânga şi în dreapta” – despre cei care pe 15 ianuarie îl sărbătoresc în mod mecanic pe Mihai Eminescu, „cea mai cântantă şi dansantă televiziune”, „viziunea de vizuine a profesorilor dogmatici”, „marele război pentru apărarea patriei altora” etc. După cum va opina scriitorul Arcadie Suceveanu, romanul se bazează pe documentar, pe autobiografic, pe fapte trăite, dar nu numai. „Autorul trece dincolo de autobiografic. Aici sunt caractere, portrete memorabile. Tablou cu tablou, scenă cu scenă Serafim Saka revalorifică şi rememorează ultimele trei decenii mai cu seamă din viaţa noastră şi perioada de tranziţie.”

Lectură obligatorie pentru tineri

Scriitorul Leo Butnaru a venit cu propunerea de a aduna o carte de memorii despre Serafim Saka. „Noi trebuie să-i răsplătim această memorie cu care ne documentează. „Pe mine mie redă-mă” este o carte a radiografiei lui personale, dar şi a unei epoci.”

În opinia scriitorului Vitalie Ciobanu, cartea este foarte importantă ca document literar, dar şi ca voce auctorială. „E o victorie postumă a lui Serafim Saka asupra imposturii literare, dar şi politice, din fosta URSS şi din actuala R. Moldova. Autorul mărturiseşte cum era să trăieşti ca intelectual într-un teritoriu ocupat, fără a-ţi pierde demnitatea, asumându-ţi toate riscurile posibile şi în acelaşi timp să ai un traseu zbuciumat, complicat, contradictoriu, cum a fost în general, şi mai continuă să fie, viaţa intelectualilor noştri din acest teritoriu.” Din aceste raţiuni, Vitalie Ciobanu ar recomanda romanul-fapt „Pe mine mie redă-mă” ca lectură obligatorie în programele şcolare.