Stiri

Un polițist din R. Moldova a asistat la VIOLUL unei minore, fără să întreprindă ceva pentru a salva fata

Social 31.07.2017 16:19 Vizualizări4660
Un polițist din R. Moldova a asistat la VIOLUL unei minore, fără să întreprindă ceva pentru a salva fata
Poză simbol

Un polițist din R. Moldova a asistat pasiv la chinurile prin care a trecut recent o adolescentă de 16 ani, fiind violată de doi bărbați.

Procuratura Generală anunță că acest caz a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie curent, la discoteca din satul Pelivan, raionul Orhei. Învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre ei, sub pretextul de a o duce acasă. Apoi, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani.

Crima s-a produs în prezenţa unui poliţist din cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei, care nu a mișcat un deget ca să salveze fata.

Victima a depus imediat o plângere la poliție, iar cei trei au fost reținuți.

Acum, agresorii care s-au dovedit a fi doi locuitori ai satului Vatici din raionul Orhei sunt cercetaţi penal pentru violul unei minore, iar poliţistul - pentru complicitate la comiterea infracţiunii.

Pentru violul unei minore, comis de două sau mai multe persoane, legislația prevede până la 12 ani de închisoare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4609 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri