Un polițist care a maltratat un tânăr după evenimentele din aprilie 2009 a ajuns după gratii
2263
Colaj de infoprut.ro Fostul șef al Secției Poliție Criminală din cadrul Comisariatului de Poliție al sectorului Centru din capitală, Radu Starinschi, a fost condamnat, astăzi, de către Curtea de Apel, la doi ani de închisoare cu executare.
Pedeapsa a fost dispusă pentru acțiunile fostului polițist după evenimentele din aprilie 2009, când l-a maltratat pe Sergiu Crețu chiar în incinta Comisariatului, în seara zilei de 8 aprilie 2009.
Prima instanță de judecată l-a achitat pe polițist în anul 2011, apoi, în 2012, Curtea de Apel i-a aplicat pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare. „Noi am făcut recurs la Curtea Supremă de Justiție care a trimis dosarul la rejudecare la Curtea de Apel”, susține Sergiu Crețu.
„A primit puțin, dar poate asta îl va face să înțeleagă unde a greșit și că niciodată nu e târziu pentru el să-și revină. În comparație cu ce am avut până acum, cred că e o decizie corectă, ținând cont de celelalte dosare și de numărul mare de achitări pe dosarele din aprilie 2009”, a comentat decizia judecății pentru Ziarul NAȚIONAL Sergiu Crețu, fiindu-i recunoscător avocatei sale, Natalia Moloșag.
Tânărul ne-a amintit prin ce a trecut după ce a ajuns, luat pe sus de polițiști, la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru pe 8 aprilie 2009. Sergiu își amintește și astăzi de tratamentul la care a fost supus de către polițistul Starinschi.
„M-a bătut cu pumnii, cu picioarele, mă amenința că o să mă termine și nimeni niciodată nu va ști ce s-a întâmplat cu mine. Se distra. Mă învăța „arte marțiale”. Îmi trăgea câte un picior și mă întreba cum se numește lovitura, știind că eu practicam Taekwon-Do. Îmi punea o întrebare și dacă nu îi răspundeam cum dorea, îmi aplica iar câte o lovitură. În acea seară am ajuns la Spitalul de Urgență. Ambulanța m-a luat chiar din sediul Comisariatului Centru, pentru că eram într-o stare foarte gravă: cu comoție cerebrală și brațul fracturat. După aceea, au urmat două operații la mână, apoi tratamente și recuperări. Fac și astăzi unele proceduri. Unele sechele nu o să treacă toată viața. Noroc de Centrul „Memoria” care mi-a acordat suport medical și psihologic să trec peste toate”, povestește Sergiu Crețu.
Starinschi pledează nevinovat și neagă că l-ar fi bătut pe Sergiu Crețu. Sentința pe care a primit-o astăzi Radu Starinschi este cu drept de atac.
07.04.2024
10:33
1710
Evenimentele din 7 aprilie 2009, RECONSTITUITE prin intermediul unei expoziții găzduite de Președinție. Maia Sandu: ,,7 aprilie va rămâne în ISTORIA noastră și ca un simbol al rezistenței, al curajului și al puterii unui popor care vrea să fie liber"
06.08.2014
16:08
2163
Polițiștii care ar fi maltratat un deputat au fost ACHITAȚI
28.05.2014
16:12
2373
Decizia de ieri a Curții Constituționale trezește CRITICI
28.05.2014
12:03
2452
7 aprilie 2009 // Decizia CC, comentată diferit: „Se trage cortina asupra evenimentelor care mai tulbură societatea”
07.04.2014
08:33
3786
CIFRE // Adevărul gol-goluţ despre „dosarul 7 aprilie”
05.04.2014
09:28
1757
Streleț spune când va fi aflat ADEVĂRUL despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie 2009
31.03.2014
13:48
1915
Dosarul 7 aprilie // DE CE nu s-a făcut lumină în acest caz?
06.04.2026
21:10
571
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
17:43
514
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
493
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
184
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
374
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
561
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
550
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
459
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
506
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
485
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
519
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
725
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
596
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
525
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
564
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
632
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
726
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
682
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
680
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1118
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1033
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1138
Horoscopul zilei 05.04.2026
1276
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1138
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1568
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1222
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1195
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1209
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1316
Horoscopul zilei 04.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














