Un nou PROTEST la Orhei, după ce Poliția a blocat accesul la OrheiLand. Guvernarea este acuzată de duble standade, în condițiile în care la Bălți e permis accesul la patinoar și carusele: „Se vede cu ochiul liber că guvernarea luptă cu Orheiul...”
2914
Protestele nu contenesc la Orhei. Peste o sută de oameni au protestat luni, 31 ianuarie, în preajma parcului de distracţie OrheiLand, faţă de decizia Poliţiei de a sista activitatea parcului. Oamenii acuză guvernarea şi Poliţia de duble standarde, în condiţiile în care, sub pretextul pandemiei, OrheiLand a fost închis, în timp ce la Bălţi şi la Chişinău accesul în parcurile de distracţii, carusele şi patinoare nu este restricţionat, scrie adevărul.ro.
Potrivit oamenilor, conducerea ministerului de Interne şi a Inspectoratului General de Poliţie îi discriminează pe copii din Orhei şi execută ordinele politice venite din partea partidului de guvernământ. „Copiii noştri, care sunt bucuria şi viaţa noastră, sunt călcaţi în picioare. Nu trebuie să tăcem! Ceea ce se întâmplă la Orhei nu e normal. În toate parcurile din ţară este voie, dar la OrheiLand nu. Nu este corect”, a spus o mamă care a participat la flashmob.
„Sufăr foarte mult alături de cei copiii mei, suferă şi ei din cauza situaţiei în care ne aflăm. De dimineaţă până la ora 14:00 fac lecţii online, iar după asta nu au unde să iasă ca să se recreeze, deoarece parcul este închis. OrheiLand-ul este închis, parcurile de la Bălţi sunt deschise. Se vede cu ochiul liber că guvernarea luptă cu Orheiul. Stimaţi guvernanţi, regretăm că puneţi politica mai presus decât sănătatea copiilor. Măsurile anti-pandemice nu sunt logice. Sperăm că protestul de astăzi va fi auzit”, a spus o altă participantă la protest.
În timpul evenimentului, poliţiştii prezenţi în faţa OrheiLand au încercat să obstrucţioneze protestul şi au pornit, în timp ce oamenii îşi exprimau nemulţumirea, sistemele sonore în care anunţau despre pericolul COVID-19.
Ulterior, mamele care au participat la flashmob au mers în marş până la Inspectoratul de Poliţiei din Orhei, pentru a le înmâna poliţiştilor revendicările lor şi pancartele care includ mesaje şi fotografii, care arată dublele standarde aplicate în raport cu locuitorii oraşului Orhei.
„Mămicile, de obicei, sunt foarte răbdătoare, dar nu şi în acest caz. Astăzi, am venit la Inspectoratul de Poliţie doar câţiva părinţi, ulterior vom veni mai mulţi aici, în faţa Inspectoratului. Vă cerem echitate şi egalitate. De ce parcul de la Orhei este închis, iar cel de la Bălţi, de exemplu, este deschis?”, a menţionat o altă femeie, care i-a înmânat unuia dintre poliţişti pancartele de la flashmob.
Oamenii mai spun că abuzurile guvernării PAS au început după ce, săptămâna trecută, sute de locuitori au ieşit în stradă pentru a apăra decizia Consiliul Raional Orhei, care a adoptat propriile măsuri în contextul pandemiei de coronavirus şi a decis să nu închidă şcolile, aşa cum s-a întâmplat la nivel central. Tot atunci, la iniţiativa manifestanţilor, care au colectat mii de semnături, Consiliul Raional Orhei a votat o declaraţie prin care i-a acordat vot de neîncredere actualului Guvern. Autorităţile din raionul şi municipiul Orhei, precum şi manifestanţii au argumentat că puterea centrală este incapabilă să soluţioneze problemele oamenilor şi adoptă măsuri antidemocratice şi antinaţionale.
Tot astăzi, liderul Partidul „ŞOR”, la iniţiativa căruia a fost construit OrheLand, a declarat, într-o intervenţie video, că prezenţa poliţiştilor la OrheiLand nu are nicio legătură cu pandemia. Potrivit lui, actuala guvernare, care în jumătate de an a provocat dezastru în toate domeniile, încearcă acum să distrugă OrheiLand, ca să nu existe nimic bun care să contrasteze cu răul lor.
„V-aţi întrebat vreodată de ce tuturor guvernanţilor le stă în gât OrheiLand-ul? Vă spun eu: a doua zi ar distruge acest parc, l-ar dezmembra şi l-ar vinde pe bucăţi. Şi nu doar OrheiLand-ul. Acesta este sindromul ratatului, a celui care nu-i în stare să facă nimic bun şi doar să distrugă ceea ce fac alţii. Pentru că ei îşi ies din minţi şi se îneacă de ură când văd că cineva poate, iar ei nu. Doar nişte psihopaţi, nişte oameni bolnavi pot să trimită toată poliţia disponibilă ca să alunge nişte copii care se joacă în aer liber. Să-i sperie, să-i facă să plângă. Ştiţi ce înseamnă asta? Isterie, disperare, ură. Această guvernare, care în jumătate de an a provocat dezastru în toate domeniile şi a aruncat ţara cu 20 de ani înapoi, încearcă acum să distrugă orice contrast. Ca să nu existe nimic bun, care să contrasteze cu răul lor. Pentru că binele şi răul se văd mai bine prin comparaţie”, a declarat Ilan Şor.
Reprezentanţii Guvernului şi ai Inspectoratului General al Poliţiei nu au comentat, deocamdată, acuzaţiile care li se aduc.
124
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
279
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
363
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
323
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
372
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
362
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
403
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
415
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
413
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
419
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
411
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
19
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
248
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
342
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
290
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
363
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
347
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
392
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
403
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
406
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
412
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
406
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
394
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
419
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
409
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
431
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1122
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
761
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
561
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
467
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
535
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
482
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
451
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
510
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
508
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
555
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
615
Horoscopul zilei 13.05.2026
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














