Un nou CANDIDAT la alegerile prezidențiale
4180
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de Tudor Deliu, va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie curent. Decizia a fost luată astăzi de către Consiliul Politic Național al PLDM.
„Noi credem că Republica Moldova are nevoie de un șef de stat cu viziuni europene, care să garanteze respectarea Constituției, să apere independența și integritatea teritorială a republicii, să respecte separația puterilor în stat și să-i reprezinte pe toți cetățenii, indiferent de simpatiile lor politice sau de originile lor etnice. Noi, liberal-democrații, putem oferi cetățenilor șansa de a alege un asemenea președinte”, argumentează liberal-democrații.
Deocamdată, reprezentanții PLDM nu au luat o decizie în privința numelui candidatului.
Până acum și-au anunțat intenția să candideze la prezidențiale liderul PUN, Octavian Țîcu, și președintele Platforma „DA”, Andrei Năstase. Cel mai probabil, candidatul PAS la alegerile prezidențiale va fi Maia Sandu. Și „Pro Moldova” ar putea să-l înainteze pe Andrian Candu la prezidențiale. Favoritul pe stânga ar fi actualul președinte Igor Dodon.
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















