Un moldovean stabilit în Canada a primit titlul de „Maestru în Artă”
4604
parlament.md Președintele Parlamentului Igor Corman și deputatul liberal-democrat Valeriu Ghilețchi, care au fost într-o vizită de lucru în Canada, au avut ieri o întrevedere cu cetățenii moldoveni stabiliți în Ottawa și Montreal.
Pentru Nicolae Mărgineanu, fost director artisitic al mai multor orchestre de muzică populară din Republica Moldova, vizita politicienilor moldoveni a fost una cu totul specială. Igor Corman i-a adus artistului la Montreal distincția și titlul de „Maestru în Artă”. Nicolae Mărgineanu conduce în prezent Orchestra „Virtuozii din Montreal” și a fost decorat pentru „promovarea imaginii pozitive a țării noastre în lume, dar și pentru contribuția valoroasă la păstrarea valorilor culturale naționale”, se spune în comunicatul emis de serviciul de presă al Parlamentului.
În cadrul discuțiilor cu diaspora, Igor Corman a vorbit despre reformele de modernizare care se produc în R. Moldova, agenda UE, dar și acțiunile întreprinse de autorități pentru susținerea migranților întorși acasă. Concetățenii noștri din Canada au salutat decizia recentă a Parlamentului European de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.
Potrivit datelor Ambasadei R. Moldova în Canada, comunitatea moldovenilor din acest stat este bine integrată și numără aproximativ 14 000 de cetățeni, inclusiv 55 de studenți.
30.01.2024
12:49
4192
Canada intenționează să deschidă o AMBASADĂ la Chișinău și să aplice mai multe SANCȚIUNI persoanelor și entitățile care promovează dezinformările rusești: „Rusia încearcă să divizeze populația și să submineze democrația în R. Moldova”
23.01.2019
10:04
2760
Canadieni închiși în China. Apel PUBLIC printr-o scrisoare către președinte
09.08.2018
07:30
3085
Bărbat executat şi CRUCIFICAT la Mecca în pline tensiuni saudito-canadiene pe tema drepturilor omului
08.07.2018
09:04
2782
Premierul canadian, acuzat de hărțuire sexuală. O jurnalistă RUPE TĂCEREA
20.05.2018
18:30
2695
Bizar // Misterul picioarelor de om care ajung pe plajele din Canada
12.04.2018
07:30
5008
VIDEO // Și-a dus Mercedesul la service și a uitat camera de filmat deschisă. Ce a DESCOPERIT
18.02.2018
10:01
5943
O țară ar putea REINTRODUCE vizele pentru români
14.12.2017
16:40
3130
ALERTĂ AVIATICĂ! // Avion prăbușit în Canada. Zeci de victime
30.11.2017
14:19
3134
Românii, fără vize în Canada de la 1 decembrie! Precizări făcute de MAE
05.11.2017
16:01
3289
Țara în CĂUTARE de un milion de imigranți
09.07.2017
15:30
2582
TRAGEDIE // Ard PĂDURILE pe sute de kilometri, mii de familii au fost evacuate
21.03.2026
12:09
69
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
208
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
335
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
315
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
386
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
502
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
568
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
565
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
544
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
589
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
585
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
629
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
586
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
553
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
553
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
662
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
646
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
538
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
664
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
747
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
741
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
774
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
737
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
755
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
885
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














