Un soldat a dezertat din unitatea militară pentru că a fost maltratat de superiorul său


Un militar din cadrul Trupelor de Carabinieri din Comrat a dezertat din unitatea militară, susținând că era maltratat de superiorul său.
Cazul s-a întâmplat în septembrie 2012. Aflându-se pe teritoriul unităţii militare dislocate în municipiul Comrat, sub pretextul testării rezistenţei fizice, inculpatul în grad militar de locotenent l-a lovit cu pumnul pe subalternul său, cauzându-i dureri fizice.
După acel incident, inculpatul şi-a mai permis asemenea acţiuni în privinţa victimei. Pentru că nu a putut suporta, soldatul a dezertat, fiind reţinut peste câteva ore în Taraclia. În cadrul audierilor, acesta le-a comunicat procurorilor motivul pentru care a părăsit unitatea militară, fiind amendat pentru dezertare. Superiorul său însă s-a ales cu dosar penal, fiind învinuit în trei episoade de maltratare a soldatului.
Acesta și-a recunoscut vina și a fost eliberat din funcție din proprie iniţiativă. Pentru fapta sa, bărbatul a fost amendat cu opt mii de lei.
Procurorii susțin că pedeapsa este prea blândă și spun că o vor contesta în instanța ierarhic superioară.













































































