Un lider de partid a REACȚIONAT după întrevederea lui Dodon cu Krasnoselski: „El devine PORTAVOCE a acestui regim anticonstituţional”
5551
Biroul Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) critică poziția adoptată de președintelui Igor Dodon în cadrul întrevederii cu liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Și asta pentru că Dodon s-ar fi prezentat la această întâlnire ca lider al PSRM și nu ca președinte al R. Moldova.
Potrivit PAS, președintele Igor Dodon nu s-a delimitat de poziția Partidului Socialiștilor din R. Moldova, exprimată la Congresul acestei formațiuni din 18 decembrie 2016, care prevede federalizarea ţării şi nu cere retragerea trupelor Federaţiei Ruse, ce staționează ilegal pe teritoriul R. Moldova.
„Poziţia lui Igor Dodon, cu care acesta s-a prezentat la întrevederea cu Vadim Krasnoseliski din 4 ianuarie, contravine art.1 alin.(1) din Constituția R. Moldova potrivit căruia „R. Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil” și art.77 din Legea Supremă,care stipulează clar că Preşedintele R. Moldova „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrității teritoriale a țării””, spun cei de la PAS.
De asemenea, PAS consideră că Dodon, „într-un mod iresponsabil”, anunță soluții false pentru probleme a căror soluționare nici nu ține de competența Președinției.
„Un exemplu este promisiunea de recunoaștere de către autoritățile constituționale a diplomelor eliberate de către instituțiile de învățământ superior din stânga Nistrului. În orice sistem educațional care se respectă, recunoașterea diplomelor unei instituții se face doar după evaluarea calității programelor. În situația în care instituțiile din stânga Nistrului nu acceptă să fie evaluate de organele competente din R. Moldova, le-a fost propusă alternativa să fie evaluate de oricare agenție străină de asigurare a calității, cu condiția ca aceasta să fie înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior. Ministerul Educației nu are dreptul să pună ștampila pe diplome emise de instituții care nu vor să facă dovada îndeplinirii unor standarde minime de calitate. Prin acțiunile și declarațiile sale, Igor Dodon recunoaşte, în mod implicit, legitimitatea structurilor anticonstituţionale din stânga Nistrului. Mai mult, el devine portavoce a acestui regim anticonstituţional”, se arată în declarația partidului condus de Maia Sandu.
PAS atenţionează societatea şi îl avertizează pe Igor Dodon în legătură cu consecințele grave ale încercărilor de a promova politici antistatale sub acoperirea paravanului demagogic şi cinic de preocupare faţă de „problemele oamenilor simpli”. „Suveranitatea aparţine poporului şi nu escrocilor politici ajunşi la putere prin manipularea cinică a propriilor cetăţeni”, se mai arată în declarație.
Amintim că președintele Igor Dodon s-a întâlnit ieri cu liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la Tighina. Dodon l-a felicitat repetat pe acesta cu victoria în alegerile prezidențiale, care de altfel nu au fost recunoscute de niciun stat și s-a mai lăudat că nimeni nu a mai făcut un asemnea gest.
14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
13.10.2025
13:06
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
09.10.2026
12:55
09.10.2026
12:28
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
09.10.2026
08:11
09.10.2026
08:05
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul


















