Un lider al PD îl TAXEAZĂ DUR pe Igor Dodon după întrevederea cu separatistul Krasnoselski: „Ne pune într-o situație DELICATĂ”
6908
Președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, este nemulțumit de faptul că președintele R. Moldova, Igor Dodon, a făcut unele declarații „exagerat de generoase și optimiste” după întrevederea cu liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Potrivit lui Diacov, problema nu este că Dodon s-a întâlnit cu Krasnoselski. „Problema e în multiplele declarații exagerat de generoase și optimiste. El se pune nu doar pe sine într-o situație delicată, dar și pe noi toți. Mai ales peste un timp oarecare...”, a menționat fruntașul principalului partid de la guvernare.
Atitudinea luată de Diacov coincide cu cea a Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu.
„Un exemplu este promisiunea de recunoaștere de către autoritățile constituționale a diplomelor eliberate de către instituțiile de învățământ superior din stânga Nistrului. În orice sistem educațional care se respectă, recunoașterea diplomelor unei instituții se face doar după evaluarea calității programelor. Ministerul Educației nu are dreptul să pună ștampila pe diplome emise de instituții care nu vor să facă dovada îndeplinirii unor standarde minime de calitate. Prin acțiunile și declarațiile sale, Igor Dodon recunoaşte, în mod implicit, legitimitatea structurilor anticonstituţionale din stânga Nistrului. Mai mult, el devine portavoce a acestui regim anticonstituţional”, se arată în declarația partidului condus de Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
02.02.2026
12:06
27.01.2026
17:06
22.01.2026
14:40
15.12.2025
14:27
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















