15:22:55 11.04.2026
Stiri

Un judecător a fost REȚINUT! Ar fi primit mită prin transfer bancar

Anticorupție 23.03.2016 10:32 Vizualizări1883
Un judecător a fost REȚINUT! Ar fi primit mită prin transfer bancar wall-street.ro

Un magistrat din cadrul Judecătoriei Drochia a fost reținut de procurori în comun cu ofiţerii Centrului Național Anticorupție, fiind bănuit de comiterea coruperii pasive. Procurorul general interimar, Eduard Harunjen, a primit ieri acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a efectua percheziţii în biroul, la domiciliul și în automobilul acestuia şi a-l reţine pe judecător.

Urmărirea penală a fost inițiată în luna februarie, în baza unei plângeri depuse de o femeie stabilită în Italia. Cercetările au arătat că, în aprilie 2010, judecătorul a acordat petiţionarei o consultaţie privată referitoare la căile şi modul de revendicare în instanţă a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, care constituia obiectul unui litigiu dintre ea şi concubinul său.

Judecătorul i-a promis femeii că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui. Tot atunci, magistratul a primit de la femeie 200 de euro pentru consultaţie. Peste două zile, acesta i-a comunicat clientei sale că pentru suma de 6 200 de euro va examina cazul şi va adopta o hotărâre în favoarea ei. În aprilie 2014, femeia a transferat din Italia pe numele magistratului suma integrală solicitată, pe care acesta a primit-o de la o instituţie bancară.

Pe 17 noiembrie 2014, în urma examinării litigiului nominalizat, judecătorul a emis hotărârea prin care a dispus recunoaşterea după femeie a dreptului de proprietate asupra a 75% din valoarea imobilului, însă nu s-a pronunțat asupra sechestrului care era aplicat asupra casei. Ulterior, motivând că banii transmişi nu au fost suficienţi pentru soluţionarea pozitivă a cazului, judecătorul a mai cerut o mie de euro.

În aceeaşi zi, Procuratura Anticorupţie a început măsurile speciale de investigaţie, fiind probată şi înregistrată convorbirea în care judecătorul confirmă faptul primirii sumelor extorcate de la femeie.

Operaţiunea de reţinere a magistratului a avut loc ieri-seară. Acesta a primit arest preventiv pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 424 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 796 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte