Un fruntaș al PD afirmă că o eventuală COALIȚIE cu PSRM nu va fi făcută cu orice preț: „Sunt anumite reguli și anumite LINII ROȘII despre care noi astăzi nu putem să vorbi”
2390
Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Vladimir Cebotari, spune că formațiunea pe care o reprezintă nu vrea alegeri parlamentare anticipate pentru că aceasta este și dorința oamenilor. Potrivit lui, ar fi o greșeală ca R. Moldova să fie aruncată în anticipate. De aceea, PD a înaintat propunerea socialiștilor de a forma o coaliție de guvernare. Politicianul declară că PD este flexibil în aceste negocieri și că democrații nu se țin de fotolii.
„Pentru ca în țară să continue acele proiecte bune începute, pentru ca să apară noi proiecte, pentru ca oamenii să capete încredere în instituțiile statului și într-un viitor mai bun acasă, pentru ca să creadă că pot avea salarii și pensii mai bune, alegerile anticipate nu trebuie să se producă pentru că anticipatele înseamnă o altă incertitudine pe o altă perioadă de timp. Aceasta înseamnă că mai puțini bani vin în economie, mai puține competențe și pârghii avem să stimulăm ca să se dezvolte lucrurile spre bine în țara noastră”, a afirmat la emisiunea „Fabrika” de la postul Publika TV, transmite IPN.
„Totodată, PD este pregătit de anticipate”, precizează acesta. Vladimir Cebotari spune că în cazul în care va avea loc un scrutin electoral anul curent, PD va avea rezultate mult mai bune decât a obținut în februarie. „Suntem gata să găsim numitor comun și puncte care ne fac să construim împreună viitorul acestei țări, cu cei care doresc să o construim și nu doresc să mergem iar într-o perioadă de incertitudini sau instabilități”, spune politicianul.
Despre propunerea făcută de către PD socialiștilor, Vladimir Cebotari spune că formațiunea pe care o reprezintă își dorește stabilitate, dar nu cu orice preț. „Sunt anumite reguli și anumite linii roșii despre care noi astăzi nu putem să vorbim. Ele de aceea și sunt linii roșii pentru că trebuie să rămână în negocieri și noi trebuie să fim cât mai departe de acestea. Dar sunt unele linii roșii pe care nu le vom trece. Noi suntem flexibili și nu ne ținem de fotolii”, a declarat vicepreședintele PDM.
Despre vectorul de dezvoltare al R. Moldova în cazul unei coaliții cu Partidul Socialiștilor, Vladimir Cebotari spune că este optimist că socialiștii înțeleg că țara nu poate fi întoarsă din cursul de dezvoltare europeană. Totodată, politicianul spune că PD vrea să aibă relații și schimburi economice bune cu Federația Rusă. „Dacă o astfel de coaliție ar face ca acest dialog să fie mai bun, de ce nu?! Înseamnă că toată țara va avea de câștigat. Noi am spus că modelul european este cel mai bun pentru dezvoltarea R. Moldova. Așa și este și eu cred că și socialiștii sunt de acord cu acest lucru”, a spus el.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















