02:22:39 24.03.2026
Stiri

Deputat PAS, după ce formațiunea sa a scăzut în sondaje: „R. Moldova trebuie să se RIDICE, iar dacă pentru asta trebuie să plătim un preț în capital politic, îl vom plăti”

Actualitate 08.02.2022 14:43 Vizualizări3634
Deputat PAS, după ce formațiunea sa a scăzut în sondaje: „R. Moldova trebuie să se RIDICE, iar dacă pentru asta trebuie să plătim un preț în capital politic, îl vom plăti”

Deputatul Radu Marian recunoaște că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a comis unele greșeli în actul de guvernare, dar dă asigurări că este bine intenționat și are drept scop schimbarea în bine a lucrurilor din R. Moldova. Declarația a fost făcută în contextul rezultatelor sondajului de opinie dat publicității astăzi de CBS Research, care arată că PAS ar acumula 36 la sută vin voturi în cazul unor alegeri anticipate, cu 4% mai puțin decât Blocul electoral al „Comuniștilor și Socialiștilor”.

„Ne-am asumat guvernarea pentru a schimba lucrurile în republică, nu pentru aplauze. Știm că ceea ce facem deranjează multe interese, înțelegem că facem greșeli pe drum, dar miza e să schimbăm lucrurile în republică spre binele cetățenilor. Multe lucruri începute acum vor da roade mai târziu și am încredere că oamenii vor aprecia ce facem în timp”, a precizat Radu Marian.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, trebuie să ținem cont de faptul că R. Moldova traversează o perioadă economică dificilă, într-un context internațional complicat.

„Pe termen scurt, noi găsim soluții care ușurează povara pe umerii cetățenilor, prin majorări substanțiale la pensii și alocații sociale, majorarea salariului minim, compensații la factura pentru gaz și căldură, creșterea ajutorului pentru perioada rece a anului. Pe termen lung, lucrăm la asigurarea alimentării cu energie din mai multe surse, să nu mai depindem de un singur furnizor care ne poate impune prețurile în funcție de cedări politice, investim în energie verde, eliminăm schemele și corupția din instituții și întreprinderi de stat. Implementăm soluții pentru termen lung, iar dacă pentru asta trebuie să plătim un preț în capital politic, îl vom plăti, căci important este ca R. Moldova să se ridice în picioare, să se scuture de corupție și să lucreze pentru cetățeni”, a conchis Radu Marian.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
23.03.2026 08:47 632 Horoscopul zilei 23.03.2026
22.03.2026 08:35 916 Horoscopul zilei 22.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.44 1 RON 3.96 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte