Un copil din Chișinău, ABUZAT sexual timp de patru zile consecutiv: Violatorii, la un pas să scape de pedeapsă
8536
O copilă de 14 ani din Chișinău a fost ținută patru zile în captivitate, timp în care a fost violată de către patru bărbați.
Cazul a avut loc în vara anului 2015, iar violatorii au fost condamnați abia acum la închisoare, după ce au fost la un pas să scape de pedepse.
Potrivit procurorilor, cei patru inși au recrutat copila cu vârsta de 14 ani, profitând de starea ei social-vulnerabilă. Aceștia i-au promis că o vor angaja în calitate de servitoare într-o saună, însă scopul real a fost exploatarea ei sexuală.
Copilul a fost abuzat sexual atât în saună, cât și într-o locuinţă din capitală.
În această perioadă, copila a fost și încuiată într-un apartament din Chișinău pe parcursul a două zile. Ulterior, aceasta a fost eliberată de către oamenii legii, datorită curajului ei să-și contacteze unchiul, care a apelat la linia fierbinte a autorităților.
După ce au fost deferiți justiției în anul 2016, instanţa de judecată l-a achitat pe unul dintre inculpaţi, motivând că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii. Alți doi inculpați au fost amnistiați şi doar unul a fost condamnat real. Procurorii nu au fost de acord și au contestat sentinţa.
Drept rezultat, Curtea de Apel Chişinău i-a condamnat recent pe inculpați pentru comiterea traficului de ființe umane și traficului de copii la pedepse cuprinse între 8 şi 15 ani de închisoare.
Aceștia au vârste între 28 și 50 de ani, sunt originari din Hâncești, Orhei și Tiraspol, dar erau stabiliți în Chișinău.
Sentinţa Curții de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















