Un angajat al Ministerului Economiei și Infrastructurii a fost REȚINUT de procurori. La sediul CNA au fost escortați și cinci angajați ai ANTA
1887
Şapte persoane, inclusiv cinci angajaţi ai Agenției Naționale pentru Transport Auto (ANTA), un angajat al Ministerului Economiei şi Infrastructuri, dar şi administratorul unei companii specializate în transportul de pasageri, au fost reţinute în această dimineaţă de către ofiţerii şi procurorii anticorupție. Aceste rețineri au loc în cadrul unor cauze penale în care sunt vizate nereguli din domeniul transportului.
Acţiunile de urmărire penală au început la primele ore ale dimineţii cu percheziţii la domiciliile unor funcţionari, iar acum continuă la mai multe adrese din capitală, inclusiv la ANTA, la sediul unor agenţi economici şi la sediul ministerului Economiei şi Infrastructurii.
Potrivit materialelor acumulate, angajaţii ANTA, în complicitate cu persoane din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, administrau mai multe curse de transportare a pasagerilor prin persoane interpuse. Ca să le facă loc pe piaţă, aceştia ar fi exercitat sistematic presiuni asupra şoferilor şi agenţilor economici care deja activau în domeniu, estorcând lunar diferite sume de bani în calitate de „taxe de protecţie” pentru a nu le retrage autorizaţia sau pentru a nu-i supune controalelor. În alte cazuri, bănuiţii i-ar fi convins, prin ameninţări pe unii agenţi economice să renunţe definitiv la activitatea în domeniul transportului de pasageri sau să achite sume exorbitante de bani ca să fie lăsaţi să muncească mai departe.
Urmare informaţiilor operative, s-a stabilit că, pentru a-şi continua activitatea, administratorul unei companii ar fi fost obligat să achite 20 000 de euro, iar alţii ar fi achitat angajaţilor ANTA a câte 9000 de lei lunar pentru a nu fi supuşi verificărilor.
În prezent, ofiţerii CNA şi procurorii urmează să analizeze toate informaţiile, acumulate în cadrul procesului penal şi să-i audieze pe funcţionarii faţă de care au fost formulate aceste suspiciuni. De asemenea, la sediul CNA vor fi escortate pentru audieri suplimentare şi alţi membri ai grupului menţionat, între care persoanele interpuse prin intermediul cărora funcţionarii administrau mai multe curse de transport auto.
Persoanele reținute au fost escortate la sediul CNA, acolo unde urmează să fie audiate.
07.04.2026
16:06
593
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
762
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
765
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1365
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1917
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1944
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1873
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1351
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1756
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1570
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
08.04.2026
21:03
44
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
201
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
207
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
322
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
350
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
370
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
318
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
378
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
404
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
385
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
496
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
351
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
357
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
337
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
392
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
406
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
458
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
392
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
459
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
404
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
416
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
451
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
411
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
946
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
467
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














