VIDEO // „TERMINATORUL” Schwarzenegger, mesaj EMOȚIONANT pentru SOLDAȚII ruși și PUTIN. Arnold a povestit că IDOLUL său a fost un rus BLÂND care a ridicat peste 200 kg. „Putin a început RĂZBOIUL și el trebui să-l încheie”
3839
Vedeta de la Hollywood și fostul guvernator de California, Arnold Schwarzenegger, și-a făcut cont pe Telegram și a transmis un mesaj emoționant pentru militarii ruși implicați în războiul împotriva Ucrainei, dar și pentru Vladimir Putin, cel care a început atacul sângeros asupra fraților săi ucraineni.
„Terminatorul” Schwarzenegger a povestit că idolul său din copilărie a fost halterofilul rus Iuri Petrovovici Vlasov, primul om de pe planetă care a ridicat peste 200 de kg.
„Am pus posterul cu Iuri Vlasov în dormitor. Aveam 14 ani pe atunci. A fost la o competiție în Austria și blândul Vlasov mi-a strâns mâna atunci. Eram atât de fericit. Părinții erau împotrivă ca să păstrez posterul, dar m-am împotrivit. M-am reîntâlnit cu Iuri Vlasov atunci când am filmat pe Piața Roșie din Moscova. Mi-a dat atunci o cană pe care o păstrez și astăzi, îmi beau cafeaua din ea. De la 14 ani am un mare respect pentru oamenii din Rusia grație acestui om cu inimă mare”, a povestit Arnold.
Actorul s-a adresat poporului rus, dar în special soldaților de pe front. „Vouă vi s-a spus despre denazificarea Ucrainei. Serios? Nu poate fi așa ceva. Ucraina are un președinte evreu de origine. Frații tatălui președintelui au fost uciși de naziști. Nu Ucraina a început acest război. Războiul nu a fost început de naționaliști sau naziști. Kremlinul a început acest război sângeros. Acesta nu e războiul poporului rus. Ați văzut că 141 de țări au condamnat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Doar patru state au votat alături de Rusia… Asta demonstrează că toată lumea a întors spatele Rusiei din cauza războiului declanșat în Ucraina. Toți au văzut cum au fost bombardate cartiere întregi din orașele Ucrainei, spitale de copii… Din cauza conducerii voastre sunteți izolați. Soldați ruși, vouă nu vi se spune adevărul. Cu inima îndurerată vă spun că mii de soldați ruși au fost deja uciși în acest război. Acești soldați s-au pomenit între armata ucraineană, care își apără patria, și conducerea de la Kremlin, care își urmărește propriile ambiții.
Unii soldați nici nu au știu că merg la acest război ilegal. Vreau să-l întreb pe Vladimir Putin de ce jertfește acești tineri soldați? Doar pentru ca să vă satisfaceți propriile ambiții? Soldații ruși trebuie să știe că peste 11 milioane de ruși au rude în Ucraina, iar fiecare glonț pune în pericol viețile fraților și surorilor voastre.
Am un mesaj și pentru Putin: Dvs. ați început acest război sângeros, dvs. purtați acest război și dvs. Sunteți obligat să-i puneți capăt”, a conchis Arnold Schwarzenegger.
193
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
290
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
275
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
403
Horoscopul zilei 24.03.2026
483
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
595
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3213
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
630
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
597
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
734
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
48
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
152
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
231
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
382
Horoscopul zilei 24.03.2026
453
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
569
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3095
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
614
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
584
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
723
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
668
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
647
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
708
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
690
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
686
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
712
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
670
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
674
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
720
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
870
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
756
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
788
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
708
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
814
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
853
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1257
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
Horoscopul zilei 24.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














