Socialiștii vor să DEMITĂ conducerea de la BNM, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, ANI, dar și membrii ANRE
2916
Captură Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) intenționează să demită șefii mai multor instituții aflate sub control parlamentar, care au fost numiți în perioada anilor 2016 – iunie 2019. Acești conducători de instituții ar urma să fie demiși prin derogare de la lege, în contextul Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova, adoptată în vara anului 2019, a anunțat astăzi șeful Comisiei juridice pentru numiri și imunități din Parlamentul R. Moldova, Vasile Bolea.
„PSRM a înregistrat la finele anului trecut un proiect de lege privind lustrația în instituțiile publice. Astfel, persoanele numite în funcții-cheie în organele și agențiile de reglementare în perioada 2016 – iunie 2019, prin derogare de la lege, să fie demise ca rezultat al Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova. Noi suntem martorii unor nemulțumiri la adresa Agenției pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Consiliului Concurenței și altor instituții. De fapt, aceste instituții nu se ocupă cu nimic, nu vor să întreprindă măsuri în domeniile de care sunt responsabile. Prețurile la carburanți s-au majorat deja de cinci ori în ultimele două luni și Consiliul Concurenței, ANRE nu întreprind nimic. Proiectul respectiv va fi discuta mâine în Comisia juridică pentru numiri și imunități și cred că în timpul apropiat vom lua atitudine față de activitatea acestor instituții”, a declarat astăzi Vasile Bolea.
Socialistul susține că nu vor fi probleme privind demiterea mai multor șefi de instituții, inclusiv de la Banca Națională a Moldovei (BNM), deoarece Parlamentul va pune în practică Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova.
„Sunt instituții subordonate Parlamentului, iar noi vom pune în practică Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova. După adoptarea declarației au urmat niște procese, inclusiv demisia judecătorilor Curții Constituționale, procurorului general… A fost demis și directorul Centrului Național Anticorupție… În acea declarație se vorbea și de alte instituții care urmau a fi eliberate din captivitate, dar acest proces nu a fost continuat. Persoanele numite în perioada 2016 - iunie 2019, prin derogare de la lege, urmează să fie eliberate din funcție. Ne amintim cum uni foști deputați, inclusiv transfugi, au fost numiți la finele anului 2018 în funcții de conducere la ANRE, Consiliul Concurenței etc. aAcele numiri s-au făcut netransparent, pe criterii politice. Era vorba de persoane subordonate lui Plahotniuc”, a precizat Bolea.
Sursa citată propune ca în locul a zeci de funcționari să fie numiți alții, în urma unor „concursuri transparente”.
„În acest proiect de lege sunt vizați membrii Consiliului Audiovizualului, Centrului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, președintele și vicepreședinții Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), președintele Autorității Națională de Integritate (ANI), guvernatorul și viceguvernatorii BNM, directorii ANRE și conducerea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). Mai este vorba de conducerea Agenției pentru Soluționarea Contestațiilor, președintele și vicepreședinții Consiliului Concurenței, dar și directorul Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Curtea de Conturi nu este în listă, dar va fi adăugată. Lista poate fi extinsă. Noi am studiat practica Ucrainei ce ține de procesul lustrației și practica CtEDO. Procesul va fi legal, iar persoanele eliberate vor avea dreptul la un recurs efectiv”, punctat Bolea.
La rândul său, vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, speră că proiectul va fi semnat și de „oamenii buni și lucizi”, cu referire la deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
„ANRE și-a majorat bugetul până la 60 de milioane de lei, dar nu întreprinde nimic pentru a opri majorările carburanților. Tot fac trimitere la fel de fel de metodologii. Ce rost mai are Consiliul Concurenței, dacă nu poate influența și reacționa la înțelegerile de cartel? Pentru ce mai există aceste instituții, iar acești oameni în funcție? Mai multe numiri au fost făcute în urma unor înțelegeri politice dintre oligarhul Plahotniuc și anumiți actori politici, inclusiv deputați transfugi. Deputații transfugi au fost premiați cu locuri călduțe și bine plătite. Considerăm că Parlamentul trebuie să intervină, mai ales în perioada de criză socială și pandemică, când fiecare leu trebuie folosit cu maximă eficiență. Propunem colegilor să dezbatem pe larg această inițiativă. Putem lărgi numărul semnatarilor, iar Platforma „Demnitate și Adevăr”, care a avut un proiect asemănător, poate veni cu inițiativa sa. Proiectele pot fi comasate.
Chemăm acei „oameni buni”, lucizi, să susțină și ei această inițiativă, deoarece critică foarte mult funcționarii corupți. Iată este o oportunitate să tragem linie asupra mai multor numiri și să ne clarificăm cu mai multe instituții. Să votăm legea lustrației și să formăm de la zero instituțiile importante, care au misiuni pe piața valutară, petrolieră etc. Dacă nu vom institui acest filtru, atunci nu putem vorbi de resetarea mai multor instituții publice. Aici poate avea loc un dialog larg și să facem instituțiile eficiente. Să facem concursuri, iar cei care preiau aceste funcții să o facă pe baza meritocrației”, a conchis Batrîncea.
13.04.2026
22:36
58
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
288
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
333
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
744
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
599
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
615
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1784
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1665
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2050
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
881
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
880
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
886
Horoscopul zilei 12.04.2026
13.04.2026
22:36
0
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
279
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
328
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
741
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
596
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
612
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1782
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1664
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2049
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
880
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
879
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
885
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1069
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1115
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1144
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1557
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1477
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1469
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1286
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1430
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1655
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1425
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1194
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1700
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1232
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1139
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














