SA „Moldovagaz” ar putea fi naționalizată. Premierul Recean: „Să putem să acționăm, în mod special acolo unde avem active strategice și care, apropo, au fost preluate tot așa – prin forță și șantaj. Trebuie să ne recuperăm activele”
3548
Premierul Dorin Recean cere modificarea legislației din R. Moldova cu privire la naționalizare, pentru ca statul să-și poată întoarce „activele strategice preluate prin forță și șantaj”.
Solicitarea a fost făcută astăzi, în debutul ședinței de Guvern, în contextul situației energetice, ca urmare a anunțului gigantului rus „Gazprom” de a sista furnizarea de gaze către regiunea transnistreană, invocând o datorie inexistentă de la compania sa fiică, „Moldovagaz”, în care controlează circa 51% din acțiuni.
„Noi ne facem temele pentru acasă pentru ca să ne debarasăm definitiv de orice instrument de șantaj și, în acest context, dnă ministră a Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, vă rog în următoarele trei săptămâni să revizuim toată legislația cu privire la naționalizare, în așa fel încât să putem să acționăm, în mod special acolo unde avem active strategice și care, apropo, au fost preluate tot așa – prin forță și șantaj. Trebuie să ne recuperăm activele”, a solicitat premierul Recean.
Șeful Guvernului a răbufnit la adresa „bufonilor și speculanților politici ai Kremlinului”, care încearcă „să pună presiune pe Guvern ca să accepte să pună pe umerii cetățenilor” o „datorie inexistentă” de peste 700 de milioane de dolari.
„În politica moldovenească s-au întâmplat multe lucruri, ciudate, dar cred că este pentru prima dată când avem politicieni care își învinuiesc statul propriu pentru problemele create din exterior. Este pentru prima dată când bufonii și speculanții politici ai Kremlinului de aici de la Chișinău încearcă să pună presiune pe Guvern ca să accepte să pună pe umerii cetățenilor o datorie de peste 700 de milioane de dolari. Această datorie nu există. O fi fost ei (banii – n.r.) cheltuiți pe iahturi, pe vacanțe, dar nu au fost cheltuiți de către cetățenii R. Moldova. Și parcă văd, iată, un spectacol ce urmează: se va identifica un așa-numit salvator al situației. Este așa un fel de competiție cine este mai vocal și mai obedient. Ca să fie clar: socialiștii, Dodon insistă ca R. Moldova să recunoască această datorie inexistentă. Vreau să le reamintesc acestor bufoni că acum nu este vorba despre politică sau despre partide. Noi acum vorbim despre patriotism, despre stat, despre demnitate sau, cum zic ei, despre credință”, a punctat Dorin Recean.
CITIȚI și VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
Amintim că „Gazprom” și-a notificat sâmbătă, 28 decembrie, compania-fiică „Moldovagaz” că va limita, din data de 1 ianuarie 2025, începând cu 7.00, ora locală, furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova „până la volumul de 0 metri cubi pe zi”.
„De menționat că, începând cu luna decembrie 2022, toate volumele de gaze naturale, furnizate de SAP „Gazprom”, în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi, au fost redirecționate de SA „Moldovagaz” către regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Totodată, pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului gazele naturale au fost achiziționate pe piețele regionale și europene. De subliniat că SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze, care vor asigura integral consumul malului drept al Nistrului până la sfârșitul lunii martie 2025”, a arătatat „Moldovgaz” într-un comunicat de presă.
16.08.2026
23:15
16.08.2026
22:04
16.08.2026
19:49
16.08.2026
19:32
16.08.2026
19:05
16.08.2026
18:26
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
23:15
16.08.2026
22:04
16.08.2026
19:49
16.08.2026
19:32
16.08.2026
19:05
16.08.2026
18:26
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
14:34
16.08.2026
14:20
16.08.2026
14:11
16.08.2026
13:33
16.08.2026
12:54
16.08.2026
12:49
16.08.2026
12:27
16.08.2026
11:27
16.08.2026
11:04
16.08.2026
10:30
16.08.2026
10:07
16.08.2026
09:44
16.08.2026
08:41
16.08.2026
08:27
16.08.2026
08:04
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
















