Rușii de la „Gazprom” pretind 720 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, dar se OPUN demarării AUDITULUI amănunțit la „Moldovagaz”
9050
Gigantul „Gazprom” se arată deranjat de faptul că autoritățile R. Moldova au demarat procedura de contractare a unei companii de audit, care să verifice dacă, într-adevăr, malul drept al Nistrului are datorii de 720 de milioane de dolari pentru gazele furnizate de ruși.
Rușii se plâng că Guvernul R. Moldova are o „abordare unilaterală” asupra acestei chestiuni.
„Ședința Consiliului de Supraveghere al S.A. „Moldovagaz”, programată pentru 2 februarie 2022, nu a avut loc din cauza absenței reprezentanților Guvernului R. Moldova. Consiliul de Supraveghere ar fi trebuit să convină asupra abordărilor de auditare a datoriei companiei față de grupul „Gazprom” pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, în conformitate cu Protocolul de negocieri din 29 octombrie 2021”, se arată într-un comunicat de presă al „Gazprom”.
Reprezentanții „Gazprom” se plâng că Guvernul de la Chișinău i-ar fi pus în fața unui fapt împlinit.
„Reprezentanții Guvernului R. Moldova au raportat că deja au fost stabilite condițiile de angajare a auditorului. După cum reiese din documentația publicată, Guvernul de la Chișinău nu a ținut cont de propunerile „Gazprom”, care au fost trimise anterior părții moldovenești. Abordarea unilaterală a părții moldovenești în privința condițiilor licitației pentru serviciile de audit nu pot garanta un audit obiectiv și transparent al datoriilor „Moldovagaz” pentru gazul livrat consumatorilor din R. Moldova. Acest lucru poate duce la faptul că rezultatele auditului nu vor fi aprobate de Consiliul de Supraveghere al S.A „Moldovagaz”, avertizează „Gazprom”.
Autoritățile R. Moldova au demarat, la finele lunii ianuarie curent, procesul de auditare a datoriilor pe care le-ar fi acumulat „Moldovagaz” către „Gazprom” din 1994 și până în 2016. Federația Rusă pretinde că R. Moldova (malul drept al Nistrului - n.r.) ar datora suma de 720 de milioane de dolari pentru gazul consumat, inclusiv penalități.
12.09.2025
10:45
4133
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
09.09.2025
16:35
1565
VIDEO // Ambasadorul trimis de Putin la Chișinău, MINCIUNI cât Moscova. „Nu am șantajat niciodată pe nimeni, iar acum Moldova cumpără aceleași gaze rusești la un preț de patru ori mai mare”. Cum ne-a lăsat Kremlinul fără gaze din 2022
08.08.2025
07:04
2194
„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
23.05.2025
17:20
4029
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1873
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
21.01.2025
12:33
2861
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
20.01.2025
15:14
2803
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
30.12.2024
10:27
3530
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
13.12.2024
11:14
5529
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
27.11.2024
09:30
1731
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
21.03.2026
09:58
88
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
191
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
307
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
445
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
505
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
518
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
511
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
554
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
547
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
594
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
555
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
527
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
521
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
634
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
616
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
515
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
631
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
706
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
709
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
739
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
706
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
735
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
861
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
868
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
822
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














