Demisia șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, este iminentă, după producerea actului TERORIST de la AIC, soldat cu ÎMPUȘCAREA a doi oameni, crede PSDE: ,,Trebuie să-și asume consecințele acestui caz tragic și să-și dea imediat demisia"
3160
,,Atacul armat de pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) demonstrează că există breșe grave în sistemul nostru de securitate, iar acest incident tragic nu poate trece fără urmări. Din păcate, actul terorist de astăzi ne-a costat viața a doi cetățeni, prin urmare se cer măsuri dure și categorice, pentru a nu admite în viitor astfel de tragedii", consideră Partidul Social Democrat European (PSDE).
Formațiunea este de părere că principalul responsabil de producerea acestei incident dramatic este șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, care trebuie să-și asume consecințele acestui caz tragic și să-și dea imediat demisia.
,,În condițiile în care nu este în stare să asigure viața și securitatea subordonaților săi, nu mai are dreptul moral să-i reprezinte și să-i conducă. Mai mult decât atât, măsura respectivă se impune și pentru a avea garanția că acest caz va fi investigat cu maximă seriozitate imparțialitate, iar persoanele care au dat dovadă de neglijență să fie pedepsite conform legii.
De asemenea, remarcăm faptul că structurile de forță și Poliția de Frontieră, în particular, se confruntă cu o lipsă acută de cadre, care, iarăși, implică riscuri enorme de securitate atât pentru civili, cât și pentru angajații din cadrul sistemului. Se întâmplă inclusiv din cauză că specialiștii pleacă din sistem, din cauza condițiilor proaste în care sunt nevoiți să activeze", se arată într-o declarație remisă de PSDE.
,,Dincolo de asta, asistăm la distragerea de la activitățile de bază a serviciilor vizate (IGPF, SIS) și implicarea acestor instituții în activități improprii, cum ar fi spectacole pentru public și căutarea de țapi ispășitori, în loc să se preocupe de identificarea riscurilor de securitate și prevenirea lor.
În plus, autoritățile au anunțat că instituțiile statului au crescut nivelul de mobilizare pentru asigurarea securității și ordinii publice. În aceste condiții, apare întrebarea de ce până acum, fiind în stare de urgență și având un război alături, nu a fost asigurată securitatea la frontieră? Să înțelegem că starea de urgență este folosită doar pentru a scoate bani din buget și pentru a adopta decizii controversate, fără respectarea celor mai elementare proceduri juridice?
În altă ordine de idei, am fost martorii unei comunicări dezastruoase, cu implicarea primelor persoane în stat, care au prezentat informații contradictorii și au dus lumea în eroare. Este inadmisibil ca, în asemenea situații, conducătorii statului să se contrazică reciproc și să lanseze falsuri în spațiul public. Acest fapt denotă lipsă totală de profesionalism și incapacitate de a acționa centralizat, astfel încât societatea să fie protejată inclusiv din punct de vedere informațional.
Regretăm nespus cele întâmplate și exprimăm sincere condoleanțe familiilor celor doi cetățeni moldoveni căzuți la datorie și tuturor celor apropiați", se mai arată în declarație.
La rândul său, Rosian Vasiloi a adus condeleanțe familiei polițistului de frontieră Serghei Muntean, ucis cu sânge rece de atacatorul din Tadjikistan.
„Sincere condoleanțe familiei colegului nostru, care a decedat astăzi la datorie. Am informat personal rudele. Facem tot posibilul ca cei care nu sunt în țară să revină acasă. Poliția de Frontieră va asigura toate cheltuielile pentru înmormântarea colegului nostru. Despre locul unde cetățenii își vor putea lua rămas-bun vom anunța suplimentar.
Mulțumesc colegilor mei de la MAI, SIS, PG pentru reacția promptă în cazul de astăzi. La momentul actual, am dispus întărirea tuturor dispozitivelor pentru a asigura securitatea cetățenilor și buna activitatea în condiții specifice pentru AIC”, a menționat Vasiloi.
Amintim că două persoane au fost astăzi ucise pe AIC, în urma unui act terorist comis de un cetățean al Tadjikistanului, căruia i-a fost interzis accesul în R. Moldova. Atacatorul a fost împușcat de organele de drept, iar acum se află la spital în stare gravă.
274
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
350
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
307
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
349
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
364
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
360
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
394
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
358
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
319
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
500
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
242
Contract semnat pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, investiție de 700 de milioane de euro: Rafila spune că sănătatea nu are culoare politică
12.05.2026
21:33
324
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
287
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
322
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
338
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
334
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
369
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
333
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
293
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
484
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
12.05.2026
18:52
438
Maia Sandu merge la Nisporeni: discuții cu primarii și cetățenii despre proiecte locale și siguranța copiilor online
12.05.2026
18:17
388
Startupul Exaforce atrage 125 milioane de dolari pentru a dezvolta AI care detectează și blochează în timp real atacurile cibernetice
12.05.2026
17:42
416
Compania Instructure, forțată să negocieze cu hackerii ShinyHunters după două atacuri și furtul datelor a sute de milioane de elevi și angajați
12.05.2026
16:48
434
TikTok lansează TikTok GO și vrea să transforme videoclipurile virale de travel în rezervări directe în aplicație
12.05.2026
16:40
419
Inteligența artificială transformă mașinile conectate în „detectoare” de gropi pentru orașe
12.05.2026
16:05
394
Startup-ul Vapi, ales de Amazon Ring dintre peste 40 de rivali, ajunge la o evaluare de 500 de milioane de dolari după o rundă Series B de 50 de milioane
12.05.2026
15:47
483
Testarea națională în învățământul primar a început: mii de elevi susțin probele, inclusiv în format digital
12.05.2026
14:45
608
Maia Sandu cere sprijinul ambasadorilor UE pentru accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
12.05.2026
12:59
478
Bani ÎNAPOI pentru zboruri anulate // Comisia Europeană pune capăt abuzurilor: Scumpirea combustibilului nu scutește companiile aeriene de plata despăgubirilor
12.05.2026
12:39
504
Admitere 2026: medie minimă 7 la Științele educației și noi cote speciale pentru acces echitabil la universități
12.05.2026
11:27
474
Noul îndrumar pentru evaluarea pagubelor agricole explicat primăriilor din raionul Florești
12.05.2026
10:59
494
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
12.05.2026
10:31
507
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
12.05.2026
09:33
539
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
12.05.2026
08:19
546
Horoscopul zilei 12.05.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.17
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














