Nervozitatea premierului Chicu: „Țâfna Maiei depășește orice limită”
3076
Diez.md Premierul Ion Chicu o atacă din nou pe Maia Sandu, după ce aceasta a menționat că fracțiunea PAS nu va fi prezentă nici astăzi în Parlament, când executivul va încerca să-și asume răspunderea, pentru a treia oară, pentru un pachet de legi.
„Țâfna Maiei depășește orice limită. Dacă s-ar gândi măcar un pic la oameni, n-ar obstrucționa activitatea guvernului și ar permite cetățenilor să obțină acel suport financiar atât de necesar pentru ei. Nu, Maia Sandu, rectificarea de buget trimisă în Parlament nu prevede nimic referitor la „Arena Chișinău”. Demonstrezi contrariul?
Da, Maia Sandu, în proiectul pe care-l torpilați în Parlament sunt incluse acele 100 de milioane de euro asistență financiară de la Uniunea Europeană. Demonstrezi contrariul?”, a scris Chicu pe Facebook.
De menționat că Maia Sandu a precizat că Ion Chicu ar fi un mincinos, deoarece sub pretextul unor legi pentru cetățeni vrea să promoveze majorarea unor cheltuieli inutile, inclusiv alocarea pentru „Arena Chișinău” a peste 70 de milioane de lei.
De menționat că deputații PAS nu vor fi astăzi la ședința Parlamentului, când Guvernul Chicu va încerca să-și asume din nou răspunderea pentru modificarea bugetului de stat și au solicitat ca legile să fie trimise în Legislativ prin procedură obișnuită, fără a „deconecta” deputații de la procese importante, precum modificarea bugetului de stat.
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
















