Încercarea PSRM de a mai face „un pas spre FEDERALIZAREA R. Moldova” a închis subit ședința de astăzi a Parlamentului: „Aprobați elementele distinctive ale unui stat separat pentru Găgăuzia”
10393
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) își dorește crearea „Comisiei electorale centrale a Găgăuziei”, o entitate separată de autoritatea electorală centrală de la Chișinău, fapt care a provocat discuții aprinse astăzi în Parlament.
Socialiștii au prezentat în ședința de astăzi un proiect de lege pentru modificarea și completarea a mai multor acte legislative, printre care și Codul electoral, Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică etc., care decuplează Găgăuzia de la sistemul electoral național.
„Comisia electorală centrală a Găgăuziei funcționează în mod permanent și are statut de persoană juridică, buget propriu, conturi de trezorerie și ștampilă cu simbolul UTA Găgăuzia”, este una dintre prevederile proiectului de lege prezentat de deputatul socialist Fiodor Gagauz, dar semnat și de Vlad Batrîncea, Corneliu Furculiță, Alexandr Suhodolski și Ivanna Koksal.
CITIȚI și Nu renunță la titulatura de „GENERAL”! Intenția socialiștilor de a reveni la denumirea sovietică a gradelor în cadrul MAI a provocat SCANDAL în Parlament. Opoziția denunță încercarea de a reface „lumea de care încercăm de 30 de ani să ne rupem”
Socialiștii își mai doresc ca modalitatea organizării şi desfăşurării alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei și a bașkanului Găgăuziei să fie stabilită prin acte ale Adunării Populare de la Comrat, în conformitate cu Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri). De asemenea, Adunarea Populară a Găgăuziei urmează să decidă totul vizavi de organizarea și desfășurarea alegerilor, inclusiv formarea organelor electorale ale UTA Găgăuzia.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi, a atenționat că această inițiativă reprezintă „un pas spre federalizarea R. Moldova”, iar acest lucru poate fi oprit doar prin „dizolvarea acestui parlament nesănătos”.
„Aprobați elemente distinctive ale unui stat separat pentru Găgăuzia. De ce se modifică relația dintre Comisia Electorală Centrală cu cea din Găgăuzia, care sunt problemele? De ce încercați să creați o structură paralelă?”, a întrebat și deputatul Iurie Reniță.
Proiectul a fost criticat și de către democrați, dar și de către grupul „Pro Moldova”.
În momentul în care șeful Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Vasile Bolea, a ieșit la tribună să prezinte raportul pe marginea acestei inițiative, deputații au început a părăsi sala de ședințe.
Ca să „salveze” proiectul de la un eventual eșec al votării, președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a constatat că nu există cvorum și a închis subit ședința Parlamentului, care va continua vineri, cu începere de la ora 10.00.
15.02.2026
08:16
312
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
556
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
345
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
567
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
638
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
597
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
527
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
661
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
696
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
746
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
15.02.2026
08:16
292
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
501
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
322
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
549
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
623
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
583
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
519
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
653
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
688
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
734
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
833
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
783
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
942
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
687
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
833
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
888
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
733
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
821
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
648
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
753
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
715
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
799
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
772
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
686
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
802
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
Horoscopul zilei 15.02.2026
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














