Guvernarea NU are PÂRGHII pentru a întoarce Aeroportul statului. Rămâne în vigoare și TAXA de 9 euro: „Au fost nereguli privind concesionarea, dar avem nevoie de dovezi EXTRAORDINARE. Rezilierea implică mari costuri”
5177
captură privesc.eu Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, recunoaște semnarea contractului de vânzare a Aeroportului Internațional Chișinău către „NR Investments Ltd”, companie înregistrată pe insula Guernsey (o insulă din canalul englez, în largul coastei Normandiei n.r.). Astfel, 95% din „Avia Invest”, controlată de Ilan Șor, va ajunge la Nat Rothschild, beneficiarul „NR Investments”.
Potrivit lui Brînzan, această tranzacție de vânzare-cumpărare nu poate fi stopată, deoarece Guvernul nu are pârghii în acest sens. De asemenea, ministrul spune că practic nu există șanse ca Aeroportul să ajungă în proprietatea statului, chiar dacă s-au admis nereguli la semnarea contractului de concesionare.
„Din practica mea de antreprenor, pot să vă spun că rezilierea unui astfel de contract e un proces de durată, care implică și costuri foarte mari. Durează ani de zile. Doar lucrul unui avocat poate costa de la 300 până la 3 000 de euro pe oră…. Pentru a rezilia un astfel de contract este necesar de demonstrat existența unei intenții frauduloase la semnarea acestuia. Noi știm că o astfel de intenție a fost, dar trebuie de demonstrat asta. Sunt necesare dovezi extraordinare”, a menționat astăzi Vadim Brînzan, în cadrul unei conferințe de presă.
Sursa citată a fost întrebat și de taxa de 9 euro, care este plătită de cetățenii care zboară de pe Aeroportul Internațional Chișinău: „Taxa de 9 euro nu poate fi anulată și va fi plătită timp de 49 de ani, pe perioada concesionării AIC. Din calculele noastre, în cei 49 de ani se vor percepe peste 1 miliard de euro. Nu cred că va putea fi anulată. Iar dacă va rămâne, atunci noi ne dorim ca și statul să aibă ceva din această taxă de 9 euro”.
Vadim Brînzan a mai adăugat că în zilele următoare urmează să se întâlnească cu noul proprietar al AIC și să vadă care sunt planurile sale de viitor.
Compania „Avia-Invest”, care a obținut concesiunea Aeroportului Internațional Chișinău pe o perioadă de 49 de ani, a fost vândută către „NR Investments Ltd”. De menționat că această tranzacție are loc în contextul în care o Comisie de anchetă parlamentară, în frunte cu deputatul Igor Munteanu, a depus o sesizare la Procuratura Generală și CNA privind neregulile admise la concesionarea AIC.
Acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania „Avia Invest”, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod. Ulterior, s-a constatat că această companie aparține lui Ilan Șor.
06.10.2025
15:03
26.09.2025
10:30
22.08.2025
16:28
19.08.2025
12:06
19.08.2025
11:23
15.08.2025
13:58
15.08.2025
13:21
15.08.2025
09:40
14.08.2025
16:05
12.08.2025
17:05
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















