Filat deschide PARANTEZE privind plecarea de la șefia PLDM. „Nu fac parte din categoria celor care pleacă dintr-o funcție cu picioarele înainte”. Ex-premierul vorbește de noi TRĂDĂRI, dar și despre posibilitatea de a REVENI în politică
21916
Fostul premier Vlad Filat susține că sunt mai multe motive care au stat la baza deciziei sale de a se retrage de la șefia Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), dar nu exclude că într-o zi va reveni în politica mare. De asemenea, acesta a recunoscut că nu va putea pretinde la funcția de deputat, deoarece are antecedente penale.
„A fost o decizie bine gândită de către mine. Nu fac parte din categoria celor care pleacă dintr-o funcție sau alta cu picioarele înainte. Am capacitatea de a lua decizii, inclusiv de retragere, de a face un pas în urmă atunci când situația o impune. Sunt și motive de ordin personal, însă la baza acestei decizii este situația creată la nivel politic și, în particular, în raport cu mine. Eu nu mi-am dorit ca în aceste alegeri, la fel ca și la scrutinul prezidențial, să fiu subiect electoral”, a declarat Filat în această seară, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
De asemenea, fostul premier a recunoscut că nu va putea să se regăsească pe lista PLDM la alegerile parlamentare din 11 iulie.
„Răspunsul este foarte simplu – nu am posibilitatea sub aspect juridic. Este vorba de antecedente. Mai este o problemă la care nu m-am așteptat – respingerea de către Curtea Supremă de Justiție a recursului în anulare pe care l-am înaintat având la bază două comunicări CtEDO și o notă explicativă din partea Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului. Mai mult ca atât, este și o decizie a Curții Constituționale. Atunci când CSJ nu respectă deciziile CC, atunci ce vrem noi de la alte instituții… Plahotniuc nu este în R. Moldova, dar ceea ce reprezenta el și oamenii care îl reprezentau continuă să fie aici. Uitați-vă ce se întâmplă în instanțele de judecată, în Procuratură…”, a spus sursa citată.
Filat afirmă că va rămâne în continuare membru al PLDM, dar și membru al Consiliului Politic Național, organ care asigură conducerea partidului între congrese.
„Probabil trebuie de spus de ce Alexandru Bujorean este președinte interimar. Interimatul funcției este asigurat de unul dintre vicepreședinții formațiunii. Noi avem doi vicepreședinți – Iulian David și Alexandru Bujorean. Bujorean și-a dorit foarte mult acest lucru, iar domnul David – nu. Eu am lăsat lucrurile să se întâmple, fără a interveni”.
Întrebat dacă va reveni la șefia PLDM atunci când CtEDO îi va dreptate, Filat a lăsat o portiță deschisă.
„Eu nu știu, dar o să fiu foarte sincer. Dacă faci declarații de genul da sau nu, atunci ești pus în situația să răspunzi pentru asta. Rămâne să vedem. Eu, deocamdată, rămân în PLDM. Nu voi fi un simplu membru și mă voi implica în luarea deciziilor. Îmi voi expune punctul de vedere și voi insista asupra acestor puncte de vedere. Să nu se ajungă să se meargă pe emoții. Trebuie să fim raționali”.
De asemenea, Vlad Filat a vorbit de noi trădări în rândul apropiaților săi, la fel cum s-a întâmplat atunci când era prim-ministru.
„După ce mi-am dat demisia, iar partidul a luat act de demisie, m-am convins încă o dată, dar slavă Domnului că acum… Este dureros când oamenii în care ai încredere se dovedesc a fi… Cuvântul trădător e prea… Poți să trădezi patria. Cred că e vorba de ticăloșenie și lașitate. În această perioadă m-am convins că cei care strigă cel mai tare că sunt loiali, că sunt onești, că sunt cu tine până la sfârșit trădează cel mai dureros și în momentele cele mai neprielnice. Cei mai apropiați oameni au plecat, s-au dezis… Oamenii își manifestă calitățile atunci când au falsa înțelegere că au și puterea sau se grăbesc în anumite acțiuni și astfel își arată fața. Bine că s-a întâmplat acum, până la congres. Eu știu ce am de făcut acum”, a adăugat Filat.
Acesta a ținut să-l taxeze pe liderul interimar al PLDM, Alexandru Bujorean, care, fără a fi împuternicit de partid, a discutat cu „Partidul Schimbării”, condus de Ștefan Gligor, despre o formulă de participare în alegerile parlamentare anticipate.
În opinia lui Filat, PLDM ar trebui să meargă în aceste alegeri într-un bloc cu Platforma „Demnitate și Adevăr”. „Noi puteam și aveam tot dreptul să refacem blocul ACUM. Din păcate, cei din Platforma „DA” nu doresc acest lucru. Ceea ce ne-au propus ei este umilitor pentru noi”, a conchis Filat.
06.05.2026
14:28
152
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
292
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
299
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
279
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
226
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
266
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
282
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
312
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
344
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
334
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
14:28
52
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
276
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
285
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
272
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
213
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
257
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
271
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
301
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
338
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
328
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
484
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
285
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
370
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
1416
Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
413
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
466
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
512
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
535
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
568
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
588
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
538
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
499
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
546
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
613
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
624
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














