DOC // Președinta Maia Sandu a PROMULGAT modificările la legea care le INTERZICE membrilor fostului Partid „Șor” să candideze la alegerile locale din 5 noiembrie
2303
Președinta Maia Sandu a promulgat astăzi, 5 octombrie, modificările la Codul electoral, care interzic exponenților Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, să candideze la alegerile din 5 noiembrie, dacă au statut de învinuit, bănuit, inculpat sau care au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale.
Deși se află peste hotarele republicii, șefa statului a semnat decretul privind modificările la Codul electoral, aprobate ieri, 4 octombrie, de Parlament în două lecturi.
Potrivit noilor prevederi, persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curtea Constituțională (CC) la declararea neconstituționalității Partidului „Șor” pe 19 iunie curent, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea CC de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale nu vor putea fi admise la alegerile locale generale din 5 noiembrie curent.
CITIȚI și Graba în cazul interzicerii exponenților Partidului „Șor” la alegeri fără avizul Comisiei de la Veneția, explicată de autorități: „Suntem într-o situație excepțională. Pe 6 octombrie începe campania electorală, nu ne permitem luxul unor consultări”
Inspectoratul General al Poliției, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală vor prezenta informația cu privire la persoanele care cad sub incidența acestor criterii, iar Comisia Electorală Centrală va adopta lista persoanelor ce nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali și o va prezenta organelor electorale, care vor respinge persoanele menționate în calitate de concurenți electorali sau vor anula înregistrarea concurentului dacă acesta este deja înregistrat.
25.03.2025
17:28
4686
Lovitură de proporții pentru partidele susținute de Șor și Kremlin. Partidele „Șansă”, „Renaștere” și Blocului „Pobeda”, considerate succesoare ale Partidului „Șor” declarat NECONSTITUȚIONAL
03.10.2023
15:20
2394
UPDATE // Membrii Partidului „Șor”, scos în afara legii, vor avea dreptul să CANDIDEZE la alegeri: Domnica Manole, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au spus DA
17.05.2023
10:44
2156
Curtea Constituțională AMÂNĂ luarea unei decizii în privința INTERZICERIII Partidului „Șor”. Ședința de examinare a constituționalității formațiunii lui Șor, ÎNTRERUPTĂ până la 12 iunie
16.05.2023
10:59
2737
VIDEO // Șor vrea să intervină ONLINE la ședința Înaltei Curți. A mai rămas o zi până la DECIZIA FINALĂ în privința scoaterii sau nu în afara legii a Partidului „Șor”
01.04.2026
00:10
186
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
374
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
365
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
329
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
320
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
554
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
01.04.2026
00:10
2
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
365
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
359
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
324
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
315
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
543
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
509
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
575
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
531
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
599
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
648
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
643
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1312
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
562
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
682
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
700
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
685
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
793
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
782
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
622
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
758
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
724
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
742
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
700
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
766
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














