Modificările la Codul electoral ce interzic penalilor din Partidul „Șor” să candideze la alegerile din 5 noiembrie, VOTATE de Parlament în primă lectură. Comuniștii și socialiștii nu au vrut să participe la ședință: „Victime sau parte a procesului?”
1656
Modificările la Codul electoral, care interzic exponenților Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, să candideze la alegerile din 5 noiembrie, dacă au statut de învinuit, bănuit, inculpat sau care au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale, au fost votate astăzi de către Parlament în prima lectură.
În favoarea modificărilor operate la Codul electoral în mai puțin de o zi după decizia Curții Constituționale, care a anulat interdicția, inclusiv pentru că lipseau criteriile de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales și nu existau remedii judiciare efective de contestare a deciziilor de aplicare a restricțiilor respective, au votat 57 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Comuniștii și socialiștii nu au vrut să participe la ședință, invocând faptul că ar fi vorba despre „reglări între două tabere”.
Socialistul Vlad Batrîncea a solicitat anularea stării de urgență din R. Moldova, criticând decizia din dimineața zilei de miercuri a Comisiei pentru Situații de Urgență (CSE) referitoare la același subiect dezbătut astăzi în Parlament. Potrivit lui Batrîncea, CSE a fost creată „pentru a combate criza energetică”, „nu să modifice Codul electoral”.
„Procesul nu este captivant pentru fracțiunea noastră și vă lăsăm să mergeți pe agenda stabilită”, a spus Vlad Batrîncea.
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a ironizat decizia socialiștilor și comuniștilor de a pleca din sala Parlamentului, deși se plâng pe faptul că Ilan Șor le „cumpără” deputații.
„Este pentru prima dată când asistăm la asemenea fenomen, când un partid din opoziție cumpără deputați de la alt partid din opoziție. În loc să participe la contracararea acestui fenomen, fac trimitere la libertatea de exprimare a hoților. (...) Ei sunt victime sau parte a procesului de migrare controlată?”, a întrebat Lilian Carp.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adăugat că guvernarea actuală s-a „uitat atent” peste decizia de ieri a Curții Constituționale, iar noile modificări la Codul electoral reies din acest document.
„Obligația noastră este să ținem cât mai departe bandiții de procesele electorale, iar grupările criminale susținute mai că deschis de către Federația Rusă să nu profaneze procesul electoral din R. Moldova”, a punctat Grosu.
Spicherul a anunțat o pauză a ședinței Parlamentului până la ora 14.00.
Parlamentul este decis să voteze același proiect și în lectura a doua, pentru ca prevederile acestuia să intre în vigoare până sâmbătă, 6 octombrie, când va începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie curent.
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















