DOC // Nume noi din LISTA FINALĂ a raportului Kroll II: „În noaptea de Revelion, „moșul” a fost foarte generos cu mine – mi-a trimis mai multe copii din lista finală a beneficiarilor din raportul Kroll II”. Printre aceștia - fiica unui fost judecător
27423
Deputatul PPDA, Iurie Reniță, a intrat în posesia unor documente, care ar indica nume noi din lista beneficiarilor fraudei bancare. Legislatorul a publicat documentele pe Facebook cu solicitarea către colegul său Alexandr Slusari, care a văzut raportul „Kroll 2”, să confirme veridicitatea acestora.
Printre numele făcute acum publice se numără omul de afaceri Gabriel Stati, dar și Irina Ulianovschi, fiica fostului președinte al Curții de Apel Comrat, Gheorghe Ulianovschi. Anticorupție.md scria anterior că Irina Ulianovschi deține un salon de frumusețe lângă hotelul „Nobil”, care i-ar aparţine lui Vlad Plahotniuc.


În lista prezentată de deputatul PPDA apare și numele actualului primar al orașului Taraclia, Veaceslav Lupov. Acesta a devenit primar de Taraclia în cadrul alegerilor locale din toamna anului 2019 și a fost ales din partea Partidului „ȘOR”.
„Nume noi din lista finală a raportului Kroll II. În noaptea de Revelion, „moșul” a fost foarte generos cu mine – mi-a trimis mai multe copii din lista finală a beneficiarilor din raportul Kroll II, precum și o înregistrare sonoră de la Parlament (este incredibil cum și cine a făcut-o!) din seara zilei de 7 iunie 2019, când în cadrul blocului „ACUM” s-a discutat despre necesitatea acceptării „aliansului” cu socialiștii lui Dodon. Nu aș fi postat aceste copii din lista finală a Kroll II, dacă actualul procuror general Alexandru Stoianoglo n-ar fi afirmat public că el nu a văzut niciun fel de listă și nu are suficiente motive să creadă că aceasta ar exista în realitate.
Fără a pretinde că sunt copii autentice cu originalul listei finale, subiectul respectiv mai fiind și unul de maxim interes național (chiar și internațional) pentru toți cetățenii noștri, inclusiv pentru alegătorii mei de pe circumscripția uninominală nr. 26 Chișinău (Buiucani, Centru, Telecentru), aș aprecia mult dacă colegul Alexandru Slusari, ex-președintele comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea furtului miliardului, ar putea să confirme sau să infirme autenticitatea lor (copiilor) cu originalul
- le voi posta doar pe cele care n-au apărut încă în mass-media. Din declarațiile ferme ale dlui Slusari în ședința plenară a Parlamentului rezultă foarte clar că această listă există în realitate și că ea este demult timp cunoscută procurorilor care investighează furtul miliardului, inclusiv procurorului general Stoianoglo.
Vis-à-vis de înregistrarea sonoră va asigur că sunt nume „sonore” din blocul ACUM care insistau, cu orice preț, să acceptăm toate condițiile lui Dodon pentru formarea coaliției parlamentare și a componenței guvernului, cu nume de familie concrete (încă din acea seară a fost foarte clar cine sunt, în realitate, dodonistii „noștri"). Cred că nu e momentul potrivit încă pentru sonorizarea publică a acestei înregistrări. S-ar putea să revin la ea, între timp "moșul" făcându-mi și alte surprize sonorizate (nu neapărat tocmai la viitorul Revelion!).
P.S. Rog mult să distribuiți cât mai mult această postare, poate, cumva, ajunge și la procuratura generală a Republicii Moldova”, a scris Iurie Reniță într-o postare pe Facebook.
23.12.2025
21:20
665
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
19.12.2025
18:49
1474
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
16:25
1371
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
14:55
1708
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
13:55
1156
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
10:01
1393
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
18.12.2025
18:48
1205
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
1405
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
1052
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
13:23
1233
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
12:24
1510
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
17.12.2025
17:37
1069
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
24.12.2025
09:28
264
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
355
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
356
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
437
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
629
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
661
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
774
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
668
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
729
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
725
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
701
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
729
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
643
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
782
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
625
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
646
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
644
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
682
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
727
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
757
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
700
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
775
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
903
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1219
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
993
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














