Dezvăluirile preşedintelui Comisiei securitate, apărare si ordine publică: „Dodon ar purta negocieri SECRETE cu PD". Când urmează sa fie DEMIS Guvernul şi cine va fi următorul PREMIER
28148
Preşedintele Comisiei securitate, apărare şi ordine publică a Parlamentului, Chiril Moţpan, este convins că Guvernul Sandu va fi demis de PSRM, cu voturile unor reprezentanţi ai PD. Mai mult, acesta spune că Igor Dodon ar fi ajuns deja la un acord cu unii deputați de la PD pentru a forma o nouă majoritate parlamentară, cu Ion Chicu în fruntea Guvernului.
Într-o postare pe Facebook, Moţpan spune că o eventuală cădere a Guvernului Sandu va conduce la schimbarea regimului politic în R. Moldova.
„Or, acest lucru ar fi o amenințare serioasă pentru securitatea R. Moldova și pentru securitatea regională. Din surse confidențiale, am obținut informații că președintele Dodon ar purta negocieri secrete cu reprezentanții PD, la care se discută partajarea instituțiilor statului, inclusiv a celor care nu pot fi partajate politic. Din punctul meu de vedere, revenirea la guvernare a structurilor mafiote ale PD, îngemănată cu interesele economice și geopolitice ale președintelui Dodon, ar pune în pericol securitatea statului R. Moldova, dar și cea regională. Acest lucru ar conduce la relansarea activității schemelor criminale de îmbogățire ilicită, expansiunea serviciilor secrete rusești în spațiul dintre Nistru și Prut”, scrie acesta.
De asemenea, sursa citată spune că reprezentanții acestor partide ar intenționa să preia sub control instituțiile strategice ale statului, în primul rând Aeroportul Internațional Chișinău, dar și cel de la Mărculești.
„Aceleași surse confidențiale afirmă că PSRM și-ar dori să-și mențină controlul asupra Armatei Naționale, Serviciului de Informații și Securitate, dar și să preia Ministerul de Interne și alte instituții strategice pentru securitatea statului. Ni s-a mai spus – și acest lucru pare plauzibil – că luni, 11 noiembrie, Igor Dodon va adresa conducerii blocului „ACUM” mesajul că unica posibilitate de a soluționa criza și de a nu cere demisia Guvernului este retragerea inițiativei Maiei Sandu de asumare a răspunderii pentru modificările la Legea procuraturii. Dodon va acorda termen blocului „ACUM” până marți. Același mesaj va fi transmis luni și Ambasadorului SUA, căruia Dodon îi va da asigurări că va promova în continuare o politică neagresivă în raport cu Occidentul, dar și va aprofunda relațiile cu acesta”.
Moțpan a mai adăugat că Igor Dodon este conștient că blocul „ACUM” nu își va retrage inițiativa, iar marți, 12 noiembrie, el va demite Guvernul.
„În cadrul discuțiilor secrete cu PD în vederea creării unei coaliții formale sau neformale, în particular despre votarea unui guvern minoritar, el insistă ca Ion Chicu, consilier prezidențial, fost ministru al Finanțelor, să fie prim-ministru. Dodon este dispus să acorde PD funcții de miniștri, cu excepția următoarelor ministere și funcții, care vor fi ale PSRM:
- MAI (îl propune pe Gheorghe Cavcaliuc);
- MAEIE;
- Ministerul Finanțelor;
- Ministerul Apărării;
- Vicepremier pentru Reintegrare;
- SIS;
- Procuratura.
Concomitent, la nivel de Parlament, Dodon insistă ca președinte al Parlamentului să fie în continuare Zinaida Grecianîi, dar să preia și conducerea Comisiei juridice numiri și imunități; Comisiei buget si finanțe; Comisiei securitate, apărare si ordine publică. În discuțiile secrete cu PD, Igor Dodon promite că va închide toate dosarele penale ale democraților și le va asigura garanții în acest sens. De asemenea, se discută despre pregătirea materialelor compromițătoare la adresa lui Andrei Năstase și a Maiei Sandu, astfel încât aceștia să nu mai poată reveni la rolul lor de lideri ai protestelor stradale, dar și în politică în general”, a conchis Moțpan.
De menționat că PSRM a înregistrat vineri o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu. Moțiunea urmează să fie examinată luni sau marți în Parlament.
813
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
930
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
934
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1424
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1391
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1223
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1745
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1262
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1556
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2717
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
12:12
315
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
405
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
763
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
455
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
664
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
718
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
678
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
583
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
717
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
765
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
813
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
888
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
843
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1005
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
738
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
885
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
986
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
790
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
898
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
692
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
821
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
757
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
839
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
805
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
714
Horoscopul zilei 14.02.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














