06:18:46 26.12.2025
Stiri

Curtea Constituțională va decide soarta împrumutului din Rusia săptămâna viitoare

Politică 28.04.2020 15:04 Vizualizări1893
Curtea Constituțională va decide soarta împrumutului din Rusia săptămâna viitoare

Curtea Constituțională (CC) va examina cele trei sesizări ale deputaților din opoziție care vizează legalitatea Acordului de împrumut cu Federația Rusă în cadrul unei ședințe organizate săptămâna viitoare, pe 7 mai.

„Plenul Curții Constituționale a declarat astăzi admisibile și a conexat sesizările 56a, 57a și 58a din 2020. Totodată, plenul Curții a stabilit ca dată a ședinței publice pentru aceste sesizări ziua de 7 mai 2020, ora 10.15”, arată CC într-un scurt comunicat de presă.

Acordul de împrumut cu Federația Rusă a fost votat joia trecută de către 56 de deputați socialiști și democrați, dar a fost contestat în aceeași zi la Curtea Constituțională de către deputatul Sergiu Sîrbu de la grupul „Pro-Moldova”. Drept urmare, Înalta Curte a suspendat intrarea în vigoare a documentului, până la examinarea în fond a sesizărilor care îl vizează.

Ulterior, și deputatul PAS a contestat la Înalta Curte unele prevederi din Acordul respectiv care ar fi în defavoarea R. Moldova. Este vorba despre transformarea datoriilor companiilor care iau credite din băncile rusești în datorie de stat a R. Moldova și facilitățile oferite companiilor rusești pentru a câștiga contracte achitate din bugetul republicii noastre.

O altă sesizare la Înalta Curte pe același subiect a fost semnată de deputatul PPDA Dinu Plîngău.

Menționăm că, în cadrul aceleiași ședințe din 7 mai, Curtea Constituțională va pronunța dispozitivul hotărârii referitoare la sistemul electoral în baza căruia ar urma să se desfășoare eventualele alegerile parlamentare anticipate. Sesizarea a fost depusă de deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea, în octombrie 2019, după revenirea la sistemul proporțional de vot, atunci când funcționa alianța de guvernare dintre Blocul ACUM și socialiști.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
25.12.2025 07:56 729 Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025 08:06 999 Horoscopul zilei 24.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte