Stiri

CMC a APROBAT decizia de organizare a referendumului pentru DEMITEREA lui Dorin Chirtoacă

Social 12.09.2017 12:20 Vizualizări2032
CMC a APROBAT decizia de organizare a referendumului pentru DEMITEREA lui Dorin Chirtoacă

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat astăzi, cu 26 de voturi, o decizie privind organizarea referendumului de demitere a primarului suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, pe 19 noiembrie curent.

Pentru desfășurarea referendumului au votat consilierii socialiștii, autorii inițiativei, cei popular-europeni, democrați și comuniști. Împotrivă s-au pronunțat 15 consilieri liberali.

Întrebarea la care vor răspune cetățenii este: „Sustineți revocarea primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă?”.

Liberalii au denunțat alianța dintre socialiști și popular-europeni, acuzându-i pe ultimii că „ling papucii” consilierilor socialiști. „Dacă noi suntem împotriva R. Moldova și a Chișinăului, ce-ați făcut voi timp de zece ani, că ați dus capitala în groapă”, a ripostat un consilier PPEM.

„Să dăm o șansă cetățenilor să se expună”, a declarat consilierul Ion Ștefăniță, tot el și președintele ședinței de astăzi a CMC.

Menționăm că, ieri, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani prin care s-a dat undă verde referendumului de revocare a primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, care a fost inițiat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova. Ion Ceban a anunțat că referendumul ar putea să aibă loc pe 19 noiembrie curent, iar alegerile anticipate - în primăvara 2018.

Decizia finală de organizare a referendumului urmează s-o ia Comisia Electorală Centrală.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4607 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri