Avocații lui Plahotniuc ar încerca să tergiverseze examinarea dosarului privind „frauda bancară”. Litvinenco: „Avem remedii împotriva abuzurilor de acest fel. Dacă persoana este vinovată, ea trebuie condamnată, iar averea confiscată”
3266
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, este satisfăcut de faptul că Procuratura Anticorupție, în frunte cu Veronica Dragalin, a început să aplice privind condamnarea în lipsa învinuitului. Acesta speră că Vlad Plahotniuc va fi condamnat în baza probatoriului acumulat de procurori.
„Mă bucur că Procuratura Anticorupție a început să aplice „legea privind condamnarea în lipsă”. Prima persoană vizată – Vladimir Plahotniuc - în dosarul „Fraudei bancare”. Procuratura Anticorupție a înaintat un demers către judecătorul de instrucție pentru finalizarea urmăririi penale. Dacă demersul este admis, Vladimir Plahotniuc va fi deferit justiției”, a precizat Litvinenco într-o postare pe Facebook.
Acesta a atras atenția că avocații fostului lider al Partidului Democrat ar încerca să tergiverseze examinarea dosarului în judecată, iar în acest sens au înaintat o cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a noilor prevederi introduse recent în Codul de procedură penală, care permit finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului.
„La prima ședință a fost solicitată ridicarea excepției de neconstituționalitate. Chiar dacă este dreptul avocaților de a solicita ridicarea excepției, sunt ferm convins că legea este perfect constituțională. Or, aceasta a fost expertizată de către experți internaționali notorii și este în concordanță cu practica mai multor state europene. Nu exclud că e un început unei tergiversări nejustificate și ilegale. Dacă e așa, vom implementa rapid remediile împotriva abuzurilor de acest fel. Ele sunt deja identificate. Nu vom admite blocarea dosarelor, pentru că nimeni nu este mai presus de lege. Dacă persoana este vinovată, ea trebuie condamnată, iar averea confiscată”, a conchis Litvinenco.
Amintim că joi, 8 septembrie, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, urmează să pronunțe o încheiere cu referire la admiterea sau respingerea cererii avocaților lui Plahotniuc.
Vlad Plahotniuc a fost pus sub acuzare, în cadrul acestei urmăriri penale, pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Mai exact, lui Plahotniuc i se incriminează faptul că, în perioada anilor 2013-2015, a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor prin persoane interpuse, peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, care aveau ca origine credite bancare obținute fraudulos de la BC „Unibank” SA, BC „Banca Socială” SA și BC „Banca de Economii” SA, instituții implicate în frauda bancară.
În cadrul acestei cauze penale a fost aplicat sechestru pe bunuri ce aparțin lui Vladimir Plahotniuc în valoare totală de peste un miliard de lei.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















