ANRE a aprobat REDUCEREA tarifului la energia electrică, dar nu e vorba de prețul anunțat anterior de vicepremierul Spînu. Consumatorii „Premier Energy” vor plăti 4,62 de lei/kWh, iar cei din nordul republicii – 4,65 de lei/kWh
2527
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat micșorarea tarifului la energia electrică furnizată consumatorilor de „Premier Energy” și S.A. „Furnizarea energiei electrice Nord”, însă nu așa cum promitea vicepremierul Andrei Spînu – în jur de patru lei pentru kWh.
Astfel, cei peste 930 de mii de consumatori „Premier Energy” vor achita 4,62 lei/kWh, cu 1,27 de lei mai puțin decât tariful actual, aprobat pe 2 decembrie (5,91 de lei/kWh).
Consumatorii deserviți de „FEE-Nord” vor plăti un tarif de 4,65 de lei/ kWh, cu 95 de bani mai mic decât tariful în vigoare.
Aplicarea noilor tarife se va face începând de mâine, 9 decembrie.
Vicepremierul Andrei Spînu promitea că tariful pentru consumatorii finali va fi în jur de patru lei, după ce guvernarea a decis să cedeze Transnistriei tot gazul livrat de „Gazprom”, în schimbul energiei furnizate de centrala de la Cuciurgan (MGRES) la prețul de 73,5 dolari. Decizia vicepremierului a fost contestată, deoarece Chișinăul a acceptat să cedeze Tiraspolului tot gazul livrat de ruși la prețul de 785 de dolari, în schimbul energiei livrate de MGRES la un preț mai mare decât atunci când „Gazprom” furniza gazul R. Moldova cu peste 1 800 de dolari.
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















