Andrian Candu a DEZVĂLUIT, în premieră, unde se află la ora actuală Plahotniuc. Fostul lider al PD nu ar fi afectat de sancţiunile Departamentului de Stat al SUA
4450
Fostul lider al PD, Vlad Plahotniuc, şi familia sa se află în continuate pe teritoriul SUA, chiar dacă Departamentul de Stat a anunţat, la începutul anului curent, că aceștia nu vor mai putea obține vize de intrare în SUA. Declaraţia a fost făcută în această seară de parlamentarul Andrian Candu, finul lui Plahotniuc.
Potrivit lui Candu, Departamentul de Stat a stabilit că Vlad Plahotniuc şi familia sa nu va mai putea obţine „vize de intrare” în SUA. „Dar dumnealui deja este în SUA", a spus Candu la emisiunea „Punctul pe azi", de la TVR Moldova.
Candu a precizat că Plahotniuc şi familia sa nu ar fi deloc afectaţi de sancţiunea Departamentului de Stat şi că ar fi vorba mai mult de o „decizie politică”.
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care a fugit din R. Moldova în iunie 2019, nu va mai putea obține vize de intrare în SUA din partea autorităților americane, la fel ca și rudele sale de gradul I - soția Oxana Childescu, fiul său, Timofei Plahotniuc, dar și celălalt fiu minor.
Sancțiunea a fost anunțată astăzi de către Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul unui comunicat de presă.
Vlad Plahotniuc este numit în comunicatul de presă „fostul oficial moldovean și oligarh”, implicat „în acte de corupție care au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din R. Moldova”.
Anterior, Vlad Plahotniuc a primit interdicție pe un termen de zece ani de a intra pe teritoriul Elvetiei și al principatului Liechtenstein.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina

















