Muncitorii indieni își filmează munca pentru a antrena inteligența artificială

Mohammed Ashim tunde părul și aranjează bărbi de patru ani, în Bengaluru. Recent, însă, tânărul de 22 de ani a început să-și fixeze o cameră pe cap pentru a-și înregistra munca.

Camera surprinde doar mâinile și degetele sale, iar fețele clienților sunt estompate.

„Rutina e simplă, dar trebuie să fii disciplinat în felul în care te miști. Echipa operațională m-a învățat că mâinile mele trebuie să rămână mereu clar în cadru, iluminarea trebuie să fie bună, iar în timp ce lucrez nu trebuie să-mi înclin capul prea brusc.”

Ashim poartă camera cinci sau șase ore pe zi. „Se câștigă bine, dar, sincer, ceea ce mă entuziasmează este sentimentul că fac ceva atât de futurist. Nu mi-am imaginat niciodată că tehnicile mele de folosire a briciului ar putea fi utile unei companii globale de tehnologie”, spune Ashim.

El este unul dintre sutele de mii de lucrători din întreaga lume plătiți pentru a-și înregistra activitățile. Filmările lui Ashim sunt colectate de o companie locală, care ar putea avea sute de persoane ce își filmează munca.

Videoclipurile sunt apoi vândute companiilor de tehnologie și organizațiilor de cercetare, care le folosesc pentru a antrena inteligența artificială, în special așa-numita inteligență artificială fizică, capabilă să controleze robotii în lumea reală. Rashdan Technologies colectează și prelucrează astfel de date generate de oameni.

„Fiecare companie de robotică și fiecare laborator de IA de frontieră are nevoie de un anumit tip de date: sarcini industriale, agricultură, treburi casnice, activități din mici afaceri, precum olăritul, confecționarea hainelor, broderia sau fabricarea lumânărilor. Mergem oriunde se desfășoară activitatea”, spune Shahil Baig, cofondator și director executiv al companiei.

Compania sa plătește între 5 și 10 dolari (3,74–7,47 lire sterline) pentru opt până la 10 ore de muncă înregistrată. „Pentru mulți dintre acești oameni, suma contează”, spune Baig.

El afirmă că este important ca lucrătorii să-și dea consimțământul și să se simtă confortabil cu procesul.

„Înregistrăm mâinile, nu fețele, iar atunci când sistemele cu mai multe camere surprind o parte mai mare a corpului sau a mediului, estompăm fețele. Nu transmitem nume, date de contact sau nimic care să-i identifice personal.”

Însă clienții companiei cer tot mai mult. „Acum, clienții solicită montarea a patru până la șase camere în jurul capului unei persoane, pentru a surprinde întreaga scenă, nu doar mâinile.

„Să convingi pe cineva să accepte o cameră mică este o discuție. Să-l convingi să poarte ceea ce este, practic, o cască cu cinci camere e cu totul altceva și mult mai dificil. Plătim mai mult pentru acest nivel de colectare a datelor, având în vedere ce le cerem oamenilor.”

Industria devine tot mai aglomerată, iar Agarwal se așteaptă ca zeci de noi concurenți să apară în India în acest an.

De ce sunt aceste date atât de importante? Manish Agarwal, fondatorul Humyn Labs, companie care colectează și prelucrează date generate de oameni, susține că roboții nu pot fi antrenați doar în simulări pe calculator dacă trebuie să navigheze în lumea reală.

Cea mai mare parte a datelor provine din videoclipuri, dar uneori colectorii poartă dispozitive pe mâini și degete pentru a surprinde contactul fizic.

„Sarcinile fizice necesită semnale de înaltă calitate despre mișcarea membrelor, a degetelor, încheieturilor, coatelor și umerilor, precum și despre aplicarea dinamică a forței. De exemplu, trebuie aplicată forța potrivită pentru a apuca o sticlă de plastic fără să o strivești, spre deosebire de un pahar din oțel”, spune el.

Până de curând, astfel de date nu erau disponibile. „Nu există o arhivă online a activităților umane întrupate — niciun set de date despre o bucătărie curățată sau o mașină asamblată de mâini care știu exact câtă forță să aplice. Aceste date trebuie capturate de la zero, în lumea reală și în medii diverse”, spune Agarwal, a cărui companie are sedii în Bangalore și San Francisco.

În prezent, firma sa are 96.000 de colectori de date în țări din America Latină și Asia de Sud-Est. Humyn Labs filtrează miile de ore de înregistrări furnizate de aceștia și selectează materialele cele mai utile. Apoi, conținutul este etichetat, astfel încât inteligența artificială să știe ce privește, și pregătit într-un format utilizabil de clienți.

„Trebuie să colectezi date dintr-o varietate de fabrici și pentru o varietate de sarcini, în regiuni geografice diferite. Dacă vrei să dezvolți aplicații pentru fabrici sau locuințe din SUA, ai nevoie de medii care să le reflecte. Locuințele din India s-ar putea să nu fie contextul potrivit pentru dezvoltarea unei aplicații de robotică destinate Statelor Unite.”

Dar colectează lucrătorii date pentru mașini care, într-o zi, le-ar putea lua locurile de muncă? Bino Paul, profesor principal la Școala de Management și Studii ale Muncii din cadrul Institutului Tata de Științe Sociale din Mumbai, spune că este prea devreme pentru a răspunde.

Inteligența artificială ar putea fi un instrument util pentru unii lucrători, însă roboții ar putea automatiza alte locuri de muncă, spune el. Problema este că, dacă mașinile încep să preia aceste activități, lucrătorii vor avea puține opțiuni.

„Până când lucrătorii își vor da seama la ce au participat, lucrurile ar putea fi mers deja prea departe”, spune el.

La fel ca mulți alții, Paul vrea ca guvernele să reglementeze inteligența artificială. „IA nu poate fi privită doar ca un sistem tehnic. Trebuie să dezvoltăm un sistem sociotehnic în care etica să fie susținută prin implicarea oamenilor, asigurându-ne că IA produce beneficii, nu efecte dăunătoare.”

În pofida îngrijorărilor legate de direcția în care se îndreaptă inteligența artificială, în dezvoltarea ei continuă să fie investite sume mari. O parte din bani ajunge și la lucrătorii din India, unde nu lipsesc oamenii dispuși să poarte o cameră pentru câțiva dolari pe zi.

Mohammed Arman lucrează de 10 ani în industria textilă din Bangalore.

„Cusături și tăieri de haine. Cunosc atât de bine această muncă, încât probabil aș putea s-o fac și cu ochii închiși. Materialul, ața, acul, mașina — după 10 ani, mâinile știu pur și simplu ce au de făcut înainte ca mintea să le spună”, afirmă el.

Recent, a început să poarte o cameră montată pe cap, care îi înregistrează munca.

„Pentru mine, e simplu. Este o chestiune de supraviețuire. Am o familie acasă, în Bihar, și fiecare rupie pe care o trimit contează. Dacă cineva îmi oferă bani în plus ca să port o cameră în timp ce fac exact aceeași muncă pe care o fac de 10 ani, nu voi refuza.

„Nu mă costă nimic. Oricum cos și tai materialul. Acum primesc doar puțin mai mult pentru asta”, spune el.

Atât timp cât există cerere pentru astfel de înregistrări, ele vor fi colectate undeva. „Rolul actual al Indiei în această industrie este în mare parte cel de furnizor de materie primă: oamenii își pun camere, se înregistrează făcând activități obișnuite, iar filmările sunt trimise laboratoarelor din străinătate”, spune Agarwal.

El susține însă că valoarea acestui tip de muncă se va eroda rapid, pe măsură ce tot mai multe companii vor concura pentru contractele de colectare.

„India nu-și poate permite să rămână un simplu furnizor de filmări. Trebuie să urce în lanțul valoric: de la înregistrarea videoclipurilor brute la deținerea întregului proces care le transformă în materiale utilizabile — curățarea, structurarea și validarea lor și, în cele din urmă, stabilirea standardelor pentru ceea ce înseamnă date de antrenare de înaltă calitate”, spune el.

Pentru unii, colectarea datelor este o activitate atractivă cu jumătate de normă. Profesoara de științe Jolly Arifur căuta o slujbă pe care să o poată face de acasă și să o împace cu îngrijirea fiului ei mic.

„De șapte luni, port pe cap o cameră montată pe un suport în timp ce-mi fac treburile obișnuite din gospodărie: frec, gătesc, mătur podelele cu gresie și împăturesc rufele.”

Arifur locuiește în Guntakal, Anantapur, și își organizează activitatea de înregistrare în jurul orelor de predare.

„Sunt plătită cu doi până la trei dolari pe oră. Dacă înregistrez între trei și cinci ore pe zi, rămân cu o sumă bună în mână; a devenit o sursă suplimentară de venit, pe lângă predare. Le fac pe amândouă și, sincer, mă descurc fantastic.”