Ucraina a publicat datele personale ale circa 1 600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucea din apropiere de Kiev: Nume, prenume, data naşterii şi gradul militar
2052
The Times of Israel
Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni, pe pagina lor web, datele personale ale circa 1 600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucea din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar, transmite agenţia EFE.
Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a peste 340 de civili în oraşul Bucea. Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune.
Ucraina a deschis o investigaţie şi împreună cu statele occidentale acuză Rusia de posibile crime de război, în timp ce Moscova afirmă că este o „înscenare'' şi o „provocare din partea Ucrainei'' şi neagă că ar fi ucis civili, transmite Agerpres.
Potrivit Rusiei, trupele sale au părăsit complet oraşul Bucea pe 30 martie, în ziua următoare primarul acestuia a confirmat că în oraş nu mai erau soldaţi ruşi, fără ca el să spună ceva despre civili ucişi, iar „dovezile crimelor" au apărut abia în a patra zi după retragerea trupelor ruse, când angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş.
Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, specialiştii Ministerului rus al Apărării „au găsit dovezi ale falsificării imaginilor şi alte falsuri” în secvenţele video publicate.
Comitetul rus de investigaţie a anunţat luni deschiderea unei anchete asupra răspândirii de informaţii false cu privire la crimele de la Bucea.
11.04.2026
17:40
304
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
549
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
824
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
785
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
743
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
731
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
765
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
933
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
749
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
684
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
17:40
304
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
548
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
824
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
785
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
743
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
731
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
765
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
932
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
749
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
684
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
881
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
729
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
659
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1025
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
822
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
922
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
921
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
922
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
837
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1063
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1085
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
977
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
907
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
814
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
908
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














