Ucenicii care îmbină tehnologia de vârf cu meșteșugurile tradiționale readuc la viață mașini și unelte legendare

Ollie Priestley nu urmează orice fel de ucenicie mecanică obișnuită.

Lucrând la firma specializată în restaurarea de automobile Tolman, Priestley, în vârstă de 29 de ani, a început o ucenicie de „heritage vehicle technician”. El învață să lucreze la mașini clasice moderne, care cer o combinație de tehnici tradiționale și metode noi pentru a fi readuse la viață.

Noile tehnologii fac posibile aceste tehnici – de la proiectare asistată de computer (CAD) pentru componente noi, la imprimarea lor 3D, dar și înțelegerea în detaliu a unităților electronice de control ale unei mașini.

„Am vrut să îmi dezvolt abilitățile care să îmi permită să lucrez la mașinile pe care le iubesc și care mă entuziasmează, precum Peugeot 205 GTi”, spune Priestley, care locuiește în Leicestershire.

„Faptul că învăț cum să construiesc lucruri mă menține concentrat și implicat. Tocmai am fabricat un suport de cutie de viteze pentru un BMW clasic. E grozav să știu că ceea ce creez va readuce mașina la viață.”

Fondatorul Tolman, Chris Tolman, afirmă că ceea ce învață Priestley îl diferențiază de ucenicii din reprezentanțele auto obișnuite, unde, din cauza instrumentelor digitale, aceștia ajung tot mai mult să fie „doar montatori”.

„Computerul identifică problema, iar ei doar înlocuiesc piesa. În afacerile auto de nișă, tehnicienii noștri trebuie să identifice și să înțeleagă problema, apoi să fie creativi și inovatori pentru a găsi soluția”, spune Tolman, care își desfășoară activitatea în Warwickshire.

Observația lui Tolman scoate în evidență o întrebare importantă legată de modul în care sunt pregătiți astăzi ucenicii din meserii, într-o perioadă în care tehnologia are un rol tot mai mare.

Ca urmare, programele de ucenicie „urcă” pe lanțul valoric al educației.

De exemplu, ucenicia de trei ani a lui Priestley, desfășurată prin Heritage Skills Academy din Bicester (HSA), a fost introdusă în 2018 tocmai pentru a integra imprimarea 3D și CAD, alături de alte competențe digitale, dar și de aptitudini esențiale precum sudura sau montarea geamurilor.

Este o ucenicie de nivel trei, echivalentă cu trei examene A-level. Ea a înlocuit vechiul program de ucenicie „classic vehicle framework”, care avea nivelurile doi și trei.

Directorul general al HSA, John Pitchforth, spune că programul este „radical îmbunătățit”, deoarece combină „tehnologia modernă cu elementele fundamentale de inginerie”.

Datele guvernamentale despre ucenicii arată, de asemenea, că numărul celor care încep ucenicii intermediare de nivel doi a scăzut cu aproape un sfert în ultimul an, în favoarea celor care pornesc pe ucenicii de nivel superior – patru până la șapte.

Nivelurile șase și șapte corespund, respectiv, unei diplome de licență și uneia de master. Numărul ucenicilor de nivel trei a rămas stabil.

Totuși, cum tehnologia influențează tot mai mult programa, apare o îngrijorare: nu cumva ucenicii ajung să învețe mai mult cum să ruleze programe software, sacrificând abilitățile reale ale meseriei?

Pitchforth de la HSA susține că absolvenții organizației ies foarte bine pregătiți – poate chiar mai bine decât cei din alte programe.

„Când inginerii moderni vin la noi să se transfere în sectorul nostru, de multe ori le lipsesc principiile de bază ale ingineriei și nu pot diagnostica și repara sistemele vehiculului fără ca un computer să le spună ce e greșit”, afirmă el.

Chris Iveson este CEO al FourJaw Manufacturing Analytics, o platformă care oferă companiilor industriale date de monitorizare a producției. El își desfășoară activitatea în Sheffield, unde FourJaw colaborează cu mai multe firme locale.

„Ucenicul modern învață din ce în ce mai des două lucruri în paralel: abilitatea practică de a fabrica și competența digitală de a folosi tehnologia pentru a înțelege ce se întâmplă în producție”, explică Iveson.

„Asta poate include programare CNC (cod pentru unelte automatizate), CAD, robotică, fabricație aditivă, sisteme de control al calității și monitorizarea producției, toate acestea fiind deja parte a noilor trasee de ucenicie în inginerie și producție.”

El avertizează însă că, dacă pregătirea devine prea îngustă, ucenicii riscă să nu mai aibă o înțelegere solidă a materialelor, metodelor, sculelor, calității și proceselor.

Nu departe de FourJaw, în centrul orașului, se află producătorul de foarfeci Ernest Wright. Activ din 1902, este una dintre ultimele două firme de acest tip rămase în oraș, care odinioară avea o industrie a lamelor cu peste 100 de ateliere.

Acum au mai rămas doar Ernest Wright și William Whiteley, situată în cealaltă parte a orașului.

Deși Ernest Wright se mândrește cu istoria sa îndelungată, tocmai cea mai nouă tehnologie de producție i-a permis să își găsească o nișă pe piața foarfecelor și a foarfece­lor mari pentru tăiat.

În colaborare cu Universitatea din Sheffield, compania a introdus imprimarea 3D din metal, pentru a face dezvoltarea de produse noi mai rapidă și mai puțin costisitoare. Acum poate crea prototipuri foarte precise, care sunt apoi fabricate prin metode tradiționale.

Firma a folosit imprimarea 3D din metal pentru a readuce la viață modelul de „foarfece ale grădinarului” din anii 1960, iar acum utilizează această tehnologie pentru a crea în fiecare an un produs nou, în mare parte inspirat din modele vechi.

„Acum putem face doar șase perechi de foarfeci prin imprimare metalică [ca teste]. Apoi, dacă vrem să schimbăm ceva, nu trebuie să o facem pe 6.000 de perechi”, spune Paul Jacobs, care a cumpărat compania în 2018 împreună cu olandezul Jan-Bart Fanoy.

Pentru ucenicul Elliott Nurcombe, care lucrează part-time la Ernest Wright de trei ani, în paralel cu studiile la inginerie aerospațială, oportunitatea de a lucra cu astfel de tehnologii a adăugat un element suplimentar de interes unei meserii care oricum îl atrăgea.

„În ceea ce privește mentenanța, multe dintre piesele pentru mașinile noastre pur și simplu nu mai există, așa că folosind tehnologii moderne precum CAD și imprimarea 3D am reușit să le replicăm”, spune Nurcombe, 21 de ani.

„Dar nu cred că tehnologia va prelua controlul sau va umbri ceea ce se întâmplă în acest atelier. Când vorbim de producția propriu-zisă a ceea ce facem aici, de activitatea noastră zilnică, nu există cu adevărat șansa ca tehnologia să înlocuiască oamenii care lucrează aici.”

La Whiteley, afacere care funcționează din 1760, imprimarea 3D a revitalizat și ea compania, mai ales după schimbarea proprietarului în 2024. Sally Ward, a 11-a generație din familia Whiteley, și soțul ei, Jeremy, s-au retras și au vândut firma către compania de producție Kaymich.

Directorul general Mark White ia în calcul folosirea unor materiale noi, cum ar fi titanul reciclat, dar adoptă o abordare prudentă în privința introducerii de tehnologii suplimentare, pentru a păstra măiestria din spatele foarfecelor Whiteley.

„În momentul de față caut să angajez ucenici producători de foarfeci, nu să caut modalități de a da oameni afară investind în mai multă tehnologie”, declară White.

„Nu ne dorim să ajungem în situația în care pui ceva într-o mașină și apeși doar pe un buton.”

Înapoi în centrul orașului Sheffield, la Platts & Nisbett, producător de instrumente chirurgicale, procesul include acum CNC încă din faza inițială, când un program software ghidează mașinile în tăierea componentelor. Apoi acestea sunt montate și finisate manual.

Fiecare instrument este acum marcat cu laserul, astfel încât să poată fi urmărit până la Platts & Nisbett, indiferent de spitalul în care ajunge.

Recrutarea noii generații de artizani nu a fost însă simplă, deoarece ascensiunea tehnologiei a schimbat interesele multor oameni în această direcție.

„Vor fi o mulțime de persoane care vor să apese butoane. Problema este să găsești pe cineva căruia să îi placă să lucreze cu mâinile, nu doar cu computerele”, spune managerul de dezvoltare de afaceri, Julie Topham.