Stiri

Comisia Europeană propune garanții pentru extinderea UE. Patru țări, inclusiv Republica Moldova și Ucraina, vizează aderarea până în 2030

Actualitate 06.10.2026 21:56 Vizualizări221
Comisia Europeană propune garanții pentru extinderea UE. Patru țări, inclusiv Republica Moldova și Ucraina, vizează aderarea până în 2030

Comisia Europeană (CE) a propus marţi o serie de măsuri de siguranţă menite să calmeze îngrijorările Celor 27, în special pe cele din Franţa, privind eventuala aderare la Uniunea Europeană (UE) a unor ţări, printre care Ucraina.

Aceste măsuri de „pre-extindere”, cum sunt denumite în jargonul de la Bruxelles, au rolul de a garanta că UE este pregătită să facă faţă extinderii sale la peste 30 de state membre.

”Este UE pregătită de o nouă extindere? Răspunsul este clar da”, a declarat, într-un interviu acordat luni mai multor jurnalişti, comisarul european pentru Extindere, Marta Kos.

Patru ţări se află mai mult sau mai puţin aproape de linia de sosire în procesul de aderare: Muntenegru, Albania, Republica Moldova şi Ucraina.

Dacă lucrurile sunt relativ simple în cazul primelor trei state, toate ţări mici, cu o populaţie care nu depăşeşte trei milioane de locuitori, situaţia este diferită în cazul Ucrainei. Muntenegru are puţin peste 600.000 de locuitori.

Integrarea în UE a acestei puteri agricole, cu aproximativ 40 de milioane de locuitori şi devastată de război, se anunţă mult mai dificilă.

”Acesta este motivul pentru care propunem să se implementeze dispoziţii speciale, care să limiteze susţinerea financiară şi accesul la piaţa (UE) a anumior produse agricole ucrainene”, inclusiv a grâului, a declarat Kos.

Este vorba despre ”protejarea agricultorilor europeni”, a subliniat ea.

Franţa şi Polonia sunt îngrijorate de efectele unei eventuale intrări masive a grâului ucrainean pe piaţa europeană. Bruxellesul se teme că această problemă ar putea ameninţa orice acord privind aderarea Kievului.

”CAI TROIENI”

Fiecare nouă aderare trebuie să fie acceptată de toate statele membre ale UE. În plus, ea trebuie ratificată de parlamentele naţionale ale Celor 27 sau aprobată prin referendum.

Kos se teme în special de o ”procedură dificilă” în Franţa.

Din cauza precedentului ungar, mai multe state membre se tem, de asemenea, de posibilitatea unui blocaj provocat de un nou-sosit. Acesta ar putea paraliza orice iniţiativă susţinută de o mare majoritate a ţărilor membre.

”Trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm să intre cai troieni” în UE, declara în august Kos.

Clauze de salvgardare ”sunt indispendabile şi nu doar de dorit. Acest lucru este crucial în vederea instaurării încrederii şi unităţii în interiorul Uniunii noastre în vederea acceptării de noi membri”, adăuga ea.

Ungaria lui Viktor Orban a blocat, timp de aproape trei ani, mai multe măsuri în favoarea Ucrainei, folosindu-şi de fiecare dată dreptul de veto. Victoria lui Peter Magyar în alegerile din aprilie a schimbat situaţia, însă mai multe state membre solicită în continuare garanţii.

Propunerea Comisiei rămâne însă limitată la negocierile de aderare, pentru a evita blocarea întregului proces la fiecare etapă. În total, există peste 100 de etape care trebuie parcurse.

Este exclus, de asemenea, ca orice nou stat membru să renunţe la statul de drept sau la valorile comune europene.

În acest caz sunt prevăzute garanţii şi sancţiuni aferente. Acestea pot merge de la pierderea finanţării până la suspendarea dreptului de vot în cadrul organismelor decizionale ale UE.

Clauza de salvgardare urmează să se aplice pentru o perioadă de 15 ani.

În urma unor propuneri anterioare, care constau în amânarea unei ipotetice aderări, ţările candidate insistă acum asupra unui obiectiv clar şi realizabil.

”Pentru noi este foate important ca ţara noastră să intre în UE cât mai repede posibil. Iar obiectivul nostru este o aderare cu drepturi depline”, sublinia luni, la Bruxelles, premierul moldovean Vasile Tofan.

Pentru a le ajuta să accepte aceste ”clauze de salvgardare”, Comisia va propune ca statele candidate să adere la anumite politici europene, pe baza intereselor reciproce. Printre acestea se numără politicile prevăzute de Piaţa Unică, inclusiv cele privind energia şi transporturile.

Cele patru ţări speră să adere la UE până la sfârşitul anului 2030. Muntenegru îşi propune să facă acest lucru chiar până în 2028.

Mai întâi însă, statele candidate trebuie să-i convingă pe Cei 27.

”Avem nevoie de un angajament puternic din partea liderilor” din UE, subliniază Kos.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.93 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 06.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri