UPDATE // Reacțiile lui Damir și Cavcaliuc // Țuțu, Botnari, Damir și Cavcaliuc: Un fost șef de la „MoldATSA” dezvăluie scheme de contrabandă cu tutun, alcool etilic, anabolizante și chihlimbar, care ar fi funcționat ani la rând în R. Moldova
4151
UPDATE // Dorin Damir respinge acuzațiile care i le-a adus Sorin Stati și afirmă că este în R. Moldova.
„Mereu am încercat să nu acord atenție mizeriilor ce circulă în spațiul media și online. Însă în lumina ultimelor evenimente, mă văd nevoit să vin cu o replică. Cu privire la aberațiile nefondate aruncate de către cetățeanul Sorin Stati, nu pot răspunde și coerent, și pe înțelesul dumnealui în același timp. Cu toții avem un grad de înțelegere diferit. Dacă aduci acuzații atât de grave, învinuiri, mai ales publice, trebuie și să-ți poți demonstra declarațiile cu probe, rezultate ale anchetelor, în caz contrar, orice cuvânt debitat, nu e cu nimic mai valoros decât un strigăt în neant.
E păcat că unele surse media acceptă informații neverificate, care îmi afectează reputația și familia, însă înțeleg că trăim într-o țară democratică și că toți au dreptul la exprimare.
Într-un final, pentru cei care totuși vor continua să-mi denigreze imaginea, pot spune ferm, că nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi implicat în scheme de contrabandă, ori alte activități care nu se aliniază cu legea. Singurul meu scop și ocupație din ultimii 14 ani, a fost promovarea sportului, modului sănătos de viață și imaginea R. Moldova, dar voi .... continuați luptele voastre politice! Vreau să zic că sunt în țară și toți cei cu care interacționez, pot confirma. Îmi continui activitatea, iar cine are nevoie, mă găsește”, a scris acesta într-o postare pe Facebook.
UPDATE // Fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a reacționat pe Facebook la acuzațiile careîl vizează, cerându-i lui State să facă publice probele pe care le are: „Fac un apel către doamna Natalia Morari și domnul Sorin Stati să facă publice imediat probele cu implicarea mea directă în aceste cazuri, probe despre care spun că le dețin, că eu aș fi implicat în cele invocate de ei, iar societatea să-și facă concluzii și cu aceste probe să meargă la organele de drept să depună o sesizare.
Dacă astfel de probe există și se demonstrează direct implicarea mea în cele invocate, sunt gata să-mi cer scuze public de la doamna Natalia Morari și domnul Sorin Stati și să raspund în fața legii.
Știind că aceste probe nu există, recomand acestor persoane să facă dezmințiri publice.
P.S.:
Nu îmi amintesc să-l cunosc personal pe dl Sorin Stati, de fapt, cum și el pe mine, dar am dat câteva telefoane să întreb cine-i acest personaj.
Lumea spune că este un fel de declarat „de serviciu” la unele canale TV și când trebuie ponegrită o persoana incomodă, el fără nici o remușcare își asumă rolul de killer moral”, a scris Cavcaliuc pe Facebook.
***
Sorin Stati, fostul director „MoldATSA”, determinat să plece în 2013 din funcție de către fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, a făcut, ieri-seară în direct la tv, dezvăluiri legate de mai multe scheme de contrabandă care ar fi funcționat pe teritoriul R. Moldova timp de mai mulți ani, și până în anul 2009, și după.
Stati a numit persoane din Partidul Democrat responsabile de aceste scheme și a afirmat că deține documente care confirmă aceste acuzații. În timpul emisiunii de la Tv8 a telefonat noul ministru de Interne, Andrei Năstase, care l-a chemat imediat la sediul MAI și i-a pus la dispoziție lui Sorin Stati o mașină a Poliției ca să ajungă la destinație aproape de miezul nopții.
Vedeți mai jos principalele acuzații lansate de Sorin Stati la Tv8:
*Până în anul 2009, contrabanda cu țigări avea loc prin intermediul întreprinderii „Poșta Moldovei” (de la 7 la 11 tone de țigări zilnic), iar ulterior - prin Aeroportul Internațional Chișinău. „În 2009, eu discutam cu companiile aeriene ca să ia cât mai multă marfă”, zice Stati. Responsabili erau „oamenii lui Șor”.
*Gheorghe Cavcaliuc, fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, ar fi fost responsabil de schemele de contrabandă cu țigări și tutun, dar și alcool etilic pe teritoriul R. Moldova. Tutunul era adus din regiunea transnistreană.
*Contrabanda de țigări pe teritoriul României era responsabilitatea fostului deputat democrat Constantin Țuțu și „a băieților lui de la Băcioi”.
*De contrabanda cu anabolizante s-ar fi ocupat Dorin Damir, finul lui Vlad Plahotniuc, care a preluat „afacerea” de la vechii contrabandiști - „patru grupări” în 2009. Gruparea a devenit una după preluarea șefiei Ministerului Tehnologiei Informției și Comunicațiilor de către Pavel Filip.
*Săptămânal, prin Aeroport ar fi fost transportate prin contrabandă în Hong Kong câte două tone de chihlimbar, aduse din Ucraina. Schema ar fi fost controlată de Constantin Botnari, mâna dreaptă a lui Vlad Plahotniuc și actual deputat democrat. Pe declarațiile vamale era scris „stone”, adică piatră. Transporturile până la Aeroport ar fi fost supravegheate de oamenii lui Cavcaliuc.
*De la instalarea noului Guvern, prin Aeroport nu ar mai fi trecut nicio partidă de contrabandă. Contrabandiștii ar încerca să se înțeleagă deja cu noua guvernare, zice Stati.
14.05.2026
16:48
2241
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
12:11
1092
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
1121
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
13.05.2026
10:23
1071
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
12.05.2026
10:59
1102
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
11.05.2026
13:03
1194
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
1830
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
08.05.2026
16:02
1812
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:00
1552
Șoferiță din Chișinău, condamnată la închisoare după ce a condus băută și a provocat un accident rutier
1573
Traficant de femei dintr-un grup criminal organizat, condamnat la 12 ani de închisoare pentru exploatarea moldovencelor în Spania
16.05.2026
16:45
241
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
300
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
245
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
383
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
394
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
906
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
488
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
676
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
638
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
691
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
687
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
791
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
683
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
792
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
624
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
653
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
650
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
775
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
889
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
885
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
854
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
757
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
827
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
781
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
830
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














