Trustia, elegii politikoase // De ce ne-a trădat Angela Gonța?
3103
Știrea că Angela Gonța se mărită cu Vlad Filat și pleacă de pe ecranul proteveic m-a luat prin surprindere, m-a bulversat ca un cutremur de pământ vrâncean, ca plecarea Andreei Marin de la TVR1, cu tot cu „Surprize, surprize”. De ce atâta grabă? Am sperat că va rămâne credincioasă telespectatorilor ca maica Tereza odraslelor de proletari papistași indieni, ca Angela Merkel monedei europene unice și politicii de austeritate opulentă, ca Dorin Chirtoacă Primăriei municipiului Chișinău, ca Victor Ianukovici integrării europene a Ucrainei, până la întâlnirea de taină cu musculosul cekist Putin, ca Vladimir Voronin revoluției de cafenea. Dacă era să aleg între Andreea Esca și Angela Gonța, o alegeam pe Angela, și nu numai din patriotism provincial, județean firesc. Andreea e metal, oțel bordo, o Angela Merkel a informării echidistante, în timp ce Angela, deși inoxidabilă și ea, e o Carla Bruni a jurnalisticii de pe Bâc, policromă, padantivă, melancolică, sălcioasă, dar nu sălcie. Cele mai abominabile crime devin simple fapte diverse când ai tăria să le rostești în fiecare zi așa cum reușește Angela. Chiar dacă ți se face părul măciucă, libidoul nu are de suferit mult. Acum ea se sacrifică pe altarul unui mariaj telenovelic, serial. De ce nu se sacrifică el? De ce părăsește ea televiziunea, și nu el scena politică? – întreabă înlăcrimat Colesovnazadov, turnându-mi apă sărată pe rana sufletului din ceainicul dezamăgirii profunde. Dar l-ar iubi ea pe Vlad în afara politicii? - se întreabă el.
Acum stau și mă gândesc de ce anunțul a fost făcut după Summitul de la Vilnius?
Al vostru halkipirid, underwetter, libedih, Ion Buraga
07.04.2024
10:27
24.12.2023
10:11
05.06.2022
11:22
28.03.2021
10:07
27.12.2020
10:16
19.07.2020
10:23
29.03.2020
12:18
26.01.2020
09:13
17.11.2019
11:15
27.01.2019
11:29
22.07.2018
18:42
15.04.2018
18:57
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















