Trump este ÎNCREZĂTOR cu privire la ORDINUL dat armatei SUA: „Va avea mare succes”
1740
Sursa: ziare.com
Preşedintele american Donald Trump a semnat sâmbătă un ordin către şefii de stat major interarme, prin care le cere să prezinte în termen de 30 de zile un plan pentru înfrângerea Statului Islamic (SI), transmite Reuters.
Că urmare a ordinului, Pentagonul (Departamentul Apărării Statelor Unite) va reconsidera probabil modalităţi mai agresive de utilizare a forţei de lovire şi a trupelor americane, apreciază agenţia citată.
Sub rezerva anonimatului, oficialităţi americane şi-au exprimat îndoiala că militarii vor pleda pentru o modificare radicală a strategiei elaborate sub preşedintele Barack Obama, adaugă Reuters. Abordarea actuală se bazează pe forţele locale pentru majoritatea luptelor - şi implicit a pierderilor - în conflictele din Siria şi Irak.
La semnarea ordinului, în Biroul Oval al Casei Albe, Trump s-a arătat încrezător: „Va avea mare succes”.
Victoria asupra SI a fost una din temele principale ale campaniei electorale a preşedintelui, dar el nu a precizat niciodată detaliile unui plan în acest sens, reaminteşte Reuters. Nici secretarul apărării, James Mattis, care a pledat pentru o abordare mai viguroasă a luptei împotriva SI, nu a precizat modalităţile.
Potrivit Reuters, oficialii militari americani au recunoscut de multă vreme că SI ar putea fi învins mai repede dacă SUA ar folosi propriile trupe în locul combatanţilor locali. Victoria ar costa însă vieţile mai multor soldaţi americani, iar în ultima instanţă nu ar duce la o soluţionare de durată a conflictelor alimentate de motivaţii etnice, religioase şi politice în cadrul unor naţiuni cu sentimente puternic antiamericane.
„Am mai fost pe calea asta şi nu cred că poporul american este entuziasmat de idee”, a declarat generalul în retragere David Barno, fost comandant al forţelor SUA din Afganistan, acum profesor la American University din Washington.
În prezent, în Siria şi Irak sunt desfăşurate efective americane sub 6.000 de militari, iar Pentagonul ar putea cere forţe suplimentare, afirmă experţii consultaţi de Reuters. Ei cred că mai degrabă se va recurge la mai multe elicoptere de atac, lovituri aeriene şi tehnică de artilerie. De asemenea, militarii ar putea cere mai multă autoritate în privinţa deciziilor tactice.
Administraţia Obama a fost criticată pentru implicarea prea mare în detaliile campaniilor din Irak, Siria şi Afganistan, adaugă Reuters.
Sursa: ziare.com
14.01.2019
20:16
3293
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
26.12.2018
10:05
2580
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
28.11.2018
14:38
2224
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2562
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2523
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2453
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
2944
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2284
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
03.10.2018
08:02
2534
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
27.09.2018
08:03
2230
Trump acuză China de amestec în alegerile generale din noiembrie, din SUA
26.09.2018
08:02
2556
VIDEO // Liderii lumii au râs de Trump la ONU. Reacția președintelui SUA
25.09.2018
15:40
3708
OFICIAL // Putin i-a propus lui Trump împărțirea lumii în sfere de influență
30.03.2026
22:06
352
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
269
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
388
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
341
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
415
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
389
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
446
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
412
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
445
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
489
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
447
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
455
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
429
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
429
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
447
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
803
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
495
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
516
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
865
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
706
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
778
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
649
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1475
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
787
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
543
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














