23:32:43 19.09.2025
Stiri

Trei PRETINȘI angajați ai FSB-ului rusesc ar fi estorcat 20 de mii de euro de la ruda unui inculpat pentru a-l scăpa de un DOSAR penal în R. Moldova

Anticorupție 04.01.2018 14:00 Vizualizări3551
Trei PRETINȘI angajați ai FSB-ului rusesc ar fi estorcat 20 de mii de euro de la ruda unui inculpat pentru a-l scăpa de un DOSAR penal în R. Moldova

Trei persoane, care se prezentau ca fiind persoane influente în cadrul FSB-ului rusesc, au fost reţinute de angajații Centrului Național Anticorupție. Pentru 20 000 de euro, aceștia promiteau muşamalizarea unui caz de trafic de heroină.

Potrivit CNA, cei trei sunt bănuiți că ar fi extorcat de la ruda unui inculpat 20 000 de euro pentru a-l scăpa de dosar penal.

Denunţătorul a mărturisit că cele trei persoane, între care un student al unei universităţi din capitală şi un fost poliţist, s-ar fi prezentat ca persoane influente din cadrul FSB şi altor servicii secrete şi i-ar fi promis că îi pot soluţiona rudei lui un dosar, în care aceasta era cercetată pentru trafic de heroină.

În cadrul investigaţiilor operative s-a constatat că bănuiţii ar fi acţionat în comun, inducându-i victimei falsa senzaţie că ei sunt în relaţii amicale cu un şir de persoane influente din justiţie şi că îi pot soluţiona problema. În fapt, aceştia au aplicat o schemă clasică de înşelăciune, reuşind să extorcheze suma menţionată.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influenţă, însă procurorii ar putea încadra faptele bănuiţilor în escrocherie. În prezent, cei trei sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte