Transfugii și apropiații condamnatului Șor, LIDERI la numărul de absențe nemotivate de la ședințele din Parlament: Cine sunt cei 16 deputați care NU au absentat de la nicio ședință plenară în ultimul an
1454
Angajați de alegători să le reprezinte interesele, dar nu prea merg la ședințele Parlamentului.
Deputații Blocului comuniștilor și socialiștilor (BCS), transfugii, dar și legislatorii care au ajuns în Parlament pe listele fostului Partid Șor, lichidat în 2023, sunt campioni la absențele înregistrate în perioada august 2023 - iulie 2024.
Potrivit unui raport al Asociației „Promo-LEX”, deputații transfugi și cei neafiliați au absentat de la ședințele Parlamentului de 219 ori timp de un an, legislatorii BCS - de 142 de ori, iar cei ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) - de 133 de ori.
Potrivit „Promo-LEX”, cele mai multe absențe motivate le-a înregistrat deputatul BCS, Vladimir Voronin.
La polul opus, cele mai multe absențe nemotivate le-au înregistrat trei deputați neafiliați - Alexandr Suhodolski, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, precum și cei cinci deputați independenți (de la fostul Partid Șor) - Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan și Marina Tauber.
Raportul relevă că există 16 deputați care nu au înregistrat nicio absență de la ședințele plenare - 14 deputați PAS și doi deputați BCS.
Este vorba despre Ion Babici, Lilian Carp, Gheorghe Cojoc, Evghenia Cojocari, Doina Gherman, Igor Grosu, Gheorghe Ichim, Mihail Leahu, Radu Marian, Ana Oglinda, Ersilia Qatrawi, Veronica Roșca, Vasile Șoimaru, Alexandr Trubca de la PAS, precum și de Valeriu Muduc și Corneliu Furculiță de la BCS.
Cea mai scăzută prezență la o ședință a Parlamentului din perioada august 2023 - iulie 2024 a fost înregistrată în august 2023, cu doar 73 de deputați prezenți.
Precizăm că Regulamentul Parlamentului prevede sancțiuni clare pentru absențe nemotivate și anume pierderea a 50% sau 75% din salariu și indemnizații. Achitarea salariilor și indemnizațiilor, care a fost suspendată anterior perioadei monitorizate, au rămas cu același statut până în februarie 2024, pentru opt deputați. În plus, în perioada monitorizată au fost sancționați cu pierderea din salariu și indemnizații și compensații în proporție de 50% și 75% patru deputați neafiliați, un deputat al fracțiunii BCS și unul al fracțiunii PAS.
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
15:13
03.07.2026
14:46
03.07.2026
14:09
03.07.2026
13:47
03.07.2026
13:34
03.07.2026
12:59
Lituania vrea arme nucleare pe teritoriul său pentru a descuraja Rusia
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova – Sâmbătă, 04.07.2026
Doi români trimiși după gratii în Marea Britanie pentru atacul cu cuțitul asupra unui jurnalist iranian, pus pe seama regimului de la Teheran
UE sancţionează şase oameni de ştiinţă ruşi, acuzaţi de implicare în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi















