TRAGIC // Un tânăr din raionul Hâncești a zăcut mort mai multe zile în propia casă, după ce revenise recent de peste hotare
3194
Un tânăr de 24 de ani din satul Drăgușeni, raionul Hâncești, a zăcut fără suflare timp de mai multe zile în propria casă, până a fost descoperit vinerea trecută de către vecini.
Bărbatul revenise recent de peste hotare și săptămâna trecută a făcut pentru prima dată focul în soba noua din casă. A doua zi l-a vizitat un vecin, care s-a mirat că, pe timp de zi, ardeau luminile și afară, și în casă. Totuși, ușa de la intrare era încuiată și, uitându-se în interior prin fereastră, l-a văzut pe tânăr în pat. Pentru că nu i-a răspuns la bătăile în ușă, vecinul a crezut că stăpânul doarme și a plecat.
Mai mult, la scurt timp a venit și tatăl tânărului care, la fel, a bătut în ușă, dar, văzând că nu răspunde și crezând că doarme strâns, a plecat și el.
Alertat că nu-și poate găsi fiul, și mama tânărului, care se află peste hotare, a început să telefoneze vecinii să întrebe dacă i-au văzut fiul.
„M-a sunat mama lui și m-a întrebat dacă l-am văzut pe acasă. I-am spus că l-am zărit zilele trecute, că afară la el ardea lumina și i-am promis că, dacă îl mai văd, o să-i spun să-și sune mama”, ne-a povestit unul dintre vecinii victimei.
Abia peste cinci zile după ce au zărit ultima dată ieșind fum de pe hogeac în casa tânărului, care era văzut pe geam „mereu dormind”, vecinii și-au dat seama că ceva nu era în regulă. Au spart geamul pentru a putea intra în casă și așa au descoperit tragedia.
Chemați la fața locului, oamenii legii au stabilit că, cel mai probabil, tânărul s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba din casă.
03.03.2026
03:07
384
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
310
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
357
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
326
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
593
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
526
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1084
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
569
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
555
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
576
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
03.03.2026
03:07
381

590
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
525
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1082
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
569
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
555
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
576
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
651
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
557
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
591
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
561
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
846
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1219
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
592
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
653
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
743
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
791
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1326
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
898
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
842
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
904
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
856
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi