Tragedie pe AEROPORTUL din Amsterdam. O persoană a murit, după ce a fost ASPIRATĂ de motorul unui avion
2036
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC.
Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca fiind „oribil".
Poliţia militară olandeză, Marechaussee, a declarat într-un tweet că desfăşoară o anchetă.
Deocamdată nu a fost identificată persoana în cauză, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Marechaussee.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a spus că este prea devreme pentru a spune dacă a fost vorba de un "incident" sau de o formă de sinucidere. El a adăugat că toţi pasagerii şi echipajul, care vor fi martori importanţi în cadrul anchetei, au părăsit avionul în siguranţă.
KLM, care face parte din France-KLM, a declarat, de asemenea, într-un comunicat că investighează evenimentul. Compania a precizat că aeronava avea ca destinaţie aeroportul din Billund, în Danemarca.
Presa olandeză a relatat că motorul aeronavei era în funcţiune în momentul în care persoana a fost ucisă, ceea ce indică faptul că avionul urma să decoleze. Victima ar putea fi un angajat implicat în împingerea înapoi a unui avion înainte de decolare. Imagini obţinute de postul naţional de televiziune olandez NOS arată cum serviciile de urgenţă înconjoară avionul de pasageri pe platforma aeroportului - unde sunt parcate aeronavele.
Potrivit presei, aeronava implicată era un avion Embraer, utilizat de serviciul Cityhopper al KLM, care operează zboruri între destinaţii apropiate din Europa.
Ministrul Infrastructurii, Mark Harbers, a declarat pe X: "Veşti teribile despre un accident fatal astăzi la Schiphol".
Schiphol este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi de legătură din Europa. Acesta a ţinut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută când rapperiţa Nicki Minaj a fost arestată acolo. Aproape 5,5 milioane de pasageri au folosit aeroportul luna trecută, potrivit site-ului său.
Incidentul nu este chiar neobişnuit. Anul trecut, în iunie, un muncitor aeroportuar din Texas a murit după ce a fost "aspirat" într-un motor pe aeroportul Internaţional San Antonio, în timp ce un alt angajat, în Alabama, a fost tras într-un motor în ianuarie 2023.
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















