CNN: Topul celor mai ROMANTICE oraşe din Europa Centrală
2944
DescoperaLocuri.ro
CNN a realizat un top al celor mai romantice 15 oraşe din Europa Centrală, în care au fost incluse mai multe aşezări din Ungaria, Cehia şi Polonia. Americanii se declară uimiţi de „vederile pastorale, vârfurile montane care taie respiraţia şi coastele spectaculoase” din regiune.
Cesky Krumlov, Cehia
Localizat în sudul Cehiei, acest orăşel este perfect pentru o călătorie în doi. Potrivit CNN, citat de Mediafax, oamenii care vor să viziteze acest loc vor fi impresionaţi de castelul Cesky Krumlov şi străzile oraşului medieval, precum şi muzeele şi galeriile de artă.
Sopot, Polonia
Pe coasta de la Marea Baltică a Poloniei sunt aşezate mai multe oraşe frumoase, iar Sopot, în viziunea americanilor, este cel mai impresionant din punct de vedere arhitectural.
„Oraşul este un rai pentru cei care doresc să aibă parte de momente romantice la malul mării”, arată redactorii topului.
Oraşul are clădiri în stilul Art Nouveau, precum şi o viaţă de noapte vibrantă, cu foarte multe cluburi şi baruri aflate la ultimele etaje.
Szentendre, Ungaria
Plin de galerii de artă şi muzee, Szentendre este unul dintre cele mai romantice oraşe din Ungaria, arată americanii. Aflat pe malul Dunării, aşezarea este o destinaţie foarte bună pentru „relaxare şi inspiraţie”.
Turiştii pot cumpăra tururi cu barca pe Dunăre şi se pot plimba pe străzile colorate ale oraşului. Transportul este „foarte bun”, iar drumul cu trenul de la Budapesta este „foarte romantic”.
Krynica-Zdroj, Polonia
Krynica-Zdroj este un oraş mult mai puţin turistic decât multe altele din Polonia, însă acesta rămâne unul dintre cele mai frumoase din ţara aflată în centrul continentului. Cunoscut pentru izvoarele termale, Krynica-Zdroj este o destinaţie perfectă pentru „o escapadă de atmosferă”.
Aflat în vecinătatea munţilor Beskizi, turiştii pot avea privelişti impresionante în timp ce savurează o masă delicioasă la restaurantele rustice din zonă.
Mikulv, Cehia
Mikulov este recomandat ca o destinaţie de top pentru arhitectura sa impresionantă. Oraşul găzduieşte unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste din Europa, iar vizitatorii pot descoperi „secretele fabricării vinului” într-o cramă care datează de la 1643.
Kazmierz Dolny, Polonia
Situat pe malurile râului Vistula, Kazimierz Dolny ar putea să fie „cel mai bine păstrat secret al Poloniei”, arată site-ul CNN.
Oamenii se pot caza în casele aflate pe dealurile care înconjoară oraşul şi pot cumpăra excursii de-a lungul râului. De altfel, turiştii mai pot savura preparate tradiţionale „incredibile”.
Tokaj, Ungaria
Oraşul este „mândria” Ungaria când vine vorba de fabricarea vinului, cu mărci care pot fi recunoscute în întreaga lume. Vizitatorii pot explora numeroasele crame subterane şi pot admira arhitectura spectaculoasă a oraşului.
Marianske Lazne, Cehia
CNN notează că oraşul Marianske Lazne a fost vizitat anterior de Împăratul Joseph I al Austriei şi de compozitorul Frederic Chopin şi arată că acesta este locul perfect pentru oamenii care vor să scape de agitaţia marilor oraşe.
Oraşul este încojurat de o pădure vastă şi izvoare termale. Totodată, în interior pot fi vizitate câteva clădiri istorice cu arhitectură neo-baroc şi câteva parcuri amenajate la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Eger, Ungaria
Eger este cunoscut pentru vinul roşu, de o calitate extraordinară, dar şi pentru băile sale termale. Fiind o fostă fortăreaţă medievală, Eger asigura apărarea regatului ungar de atacurile otomanilor.
Trencin, Slovacia
Acest fumos oraş din Slovacia este definit, conform CNN, de o fortăreaţă enormă, făcându-l o destinaţie ideală pentru oamenii care iubesc istoria.
Castelul din Trencin este aşezat în vârful unui deal, iar din interiorul acestuia oamenii se pot bucura de privelişti care taie respiraţia. Oraşul vechi este de asemenea fascinant, oferind o atmosferă medievală.
Telc, Cehia
Oraşul se află sub protecţia UNESCO şi are clădiri în stilul baroc, colorate viu. În proximitatea centrului se află mai multe cafenele de unde se pot savura preparate tradiţionale.
Banska Stiavnica, Slovacia
Aşezat lângă mai multe dealuri împădurite, localitatea se află în centrul Slovaciei. Clădirile acesteia se află sub protecţia UNESCO, iar americanii scriu că este ”o destinaţie încântătoare”, cu un centru vechi perfect prezevat.
Sandomierz, Polonia
Micul oraş aflat pe malurile râului Vistula (cel mai lung râu din Polonia), are toate ingredientele pentru o escapadă romantică perfectă.
Centrul vechi este impresionant, având un mozaic format din clădirile vechi şi porţile medievale, precum şi castelele antice.
Balatonfured, Ungaria
Acest oraş poate fi vizitat în toate perioadele anului, oferind vederi spectaculoase indiferent de anotimp. Oraşul are numeroase băi termale, precum şi localuri în care se pot savura preparate culinare ungureşti. De asemenea, vara, turiştii pot închiria o ambarcaţiune pentru a se plimba pe lacul din apropiere.
07.03.2026
08:10
240
Horoscopul zilei 07.03.2026
377
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
554
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
578
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
435
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
460
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
498
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
612
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
521
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
508
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
07.03.2026
08:10
1
Horoscopul zilei 07.03.2026
350
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
528
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
557
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
416
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
444
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
482
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
592
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
508
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
496
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
533
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
556
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
503
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
582
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
503
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
524
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
542
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
937
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
586
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
845
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
541
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
665
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
716
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
574
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
612
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Horoscopul zilei 07.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














