TOP NAȚIONAL // Boris Galațan, medicul anului 2024: Parcurge o distanță de 154 de kilometri de acasă până la spital, pentru ajuta femeile să nască
4710
Boris Galațan este medic obstetrician-ginecolog la Spitalul raional Soroca și la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău
„Mă pornesc pe la ora 6.00 din Chișinău cu mașina proprie și ajung la Soroca în aproape două ore. La ora 8.00 începe garda și ea durează 24 de ore. A doua zi revin la Chișinău”. Așa arată o gardă a medicului obstetrician-ginecolog Boris Galațan de la Spitalul raional Soroca.
Chirurgul Boris Galațan parcurge 154 de kilometri de acasă până la Soroca de șase – opt ori într-o lună, fiind, potrivit datelor Ministerului Sănătății, tânărul specialist care se deplasează cea mai mare distanță pentru a acoperi lipsa de specialiști în spitalele din raioane, a salva vieți și a ajuta mămicile să-și nască bebelușii în siguranță.
„Practic în fiecare lună este câte un caz special”
Boris Galațan are 32 de ani, a absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în anul 2017, iar în 2021 – rezidențiatul, atunci când a fost repartizat să lucreze la Spitalul raional Soroca.
Medicul, originar din raionul Drochia, mai activează în prezent și la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, precum și la o clinică privată din capitală, fiind convins că un tânăr specialist, mai ales un chirurg, „trebuie să practice în fiecare zi ca să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a realiza operații de succes”.
Boris Galațan a visat de mic să devină medic și a decis să se specializeze efectuarea de intervenții chirurgicale în domeniul ginecologiei după o practică efectuată în Germania.
Chiar dacă a expirat termenul în care era obligat să lucreze, conform repartizării, la Soroca, el continuă să activeze aici și să-și ajute pacientele.
„Practic în fiecare lună este câte un caz special. Unul dintre cele mai dificile a fost o pacientă care era după o operație cezariană anterioară și a venit la noi cu o sarcină stagnată la 18 săptămâni. Pacienta a fost pregătită medicamentos pentru întreruperea sarcinii și au existat complicații cu o ruptură uterină, hemoragie. A fost un caz destul de complicat, pentru că a trebuit să înlăturăm uterul. Mi s-a memorat acest caz”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL medicul Boris Galațan, care a reușit să-i salveze viața pacientei respective.
„Mai rămân la Soroca”
Boris Galațan nu a primit deocamdată nicio compensație de la stat pentru cheltuielile de drum pe care le suportă pentru a ajunge la postul său de muncă de la Soroca, în baza unei decizii aprobate recent de Guvern. El cheltuiește lunar pentru drum cam o treime din salariu.
„S-au făcut liste, calcule, dar încă nu am primit nimic. Cred că vor fi restituite cheltuielile ca și cum ai călători cu transportul public și tot e mai bine decât deloc”, ne-a spus chirurgul.
Chiar dacă deocamdată nu poate să se stabilească la Soroca, fiindcă familia îi este la Chișinău, iar soția sa urmează să-și înceapă rezidențiatul în capitală, Boris Galațan nu ar spune „nu” s-o facă pe viitor.
„Mai rămân deocamdată la Soroca. Acum au ridicat salariile în raion și sunt destul de ok. Gărzile din raion sunt plătite la fel ca cele din capitală. Când lucram la rezidențiat, primul meu salariu a fost de 1 500 de lei. Acum, ce salarii au rezidenții și medicii, e mai bine. Pe viitor, nu se știe, pentru că eu aș alege mai degrabă un centru raional decât un spital din Chișinău. În raion sunt mai multe oportunități, toți se concentrează pe capitală, sunt foarte mulți medici pe un loc, dar spitalele raionale încep să fie tot mai dotate cu echipamente noi. Mai trebuie de lucrat încă la acest capitol, dar cred că peste vreo cinci ani spitalele raionale vor ajunge la nivelul celor din Chișinău”, este optimist medicul obstetrician-ginecolog Boris Galațan.
31.12.2024
08:59
4289
TOP 24 cele mai CITITE ȘTIRI în anul 2024 pe WWW.ZIARULNATIONAL.MD: Impozite la fisc, rețeaua lui Șor de cumpărare a voturilor sau intervenția României în afara teritoriului național pentru a proteja românii aflați în pericol
30.12.2024
09:11
80883
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024
08:59
6057
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6721
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4063
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
24.12.2024
08:59
6782
TOP NAȚIONAL // Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, instituția de învățământ a anului 2024: Cea mai mare medie și cei mai mulți absolvenți cu nota 10 pe linie la BAC
23.12.2024
08:59
3738
TOP NAȚIONAL // Misiunea diplomatică a anului 2024 - Ambasada R. Moldova în Ucraina: „Chiar și după aproape trei ani de război, este greu să te obișnuiești cu un așa ritm de viață”
31.12.2022
09:29
3831
TOP 22 cele mai CITITE ȘTIRI în anul 2022 pe WWW.ZIARULNATIONAL.MD: Războiul declanșat de Rusia în Ucraina, viitorul european al R. Moldova, calcularea pensiilor și dosarele de rezonanță, știrile cu cele mai multe vizualizări din partea cititorilor
28.12.2022
09:27
2942
TOP NAȚIONAL // Energeticianul anului 2022: Veaceslav Ignatov, profesionistul care a sfidat deconectările de energie electrică, urmare a bombardamentelor rusești asupra Ucrainei
27.12.2022
15:12
3191
TOP NAȚIONAL // Salvatorul anului 2022: Mihail Roibu
27.12.2022
11:16
4854
TOP NAȚIONAL // Profesorul anului 2022: Parascovia Mocreac
26.12.2022
15:30
5078
TOP NAȚIONAL // Militarul anului 2022: Evghenii Axentii
15.03.2026
00:04
314
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
378
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
524
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
513
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
641
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
605
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1547
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
588
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
638
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
935
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
820
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
905
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
734
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
826
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
696
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
744
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
712
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
839
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
745
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
740
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
822
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
867
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
820
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
813
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
937
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














