Tiraspolul se LAUDĂ. La ce înțelegere susține că a ajuns cu UE
1552
Așa-zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că au ajuns la o înțelegere cu Uniunea Europeană în ceea ce privește exportul pe piața comunitară, înțelegere care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.
Potrivit unui comunicat al pretinsei camere de comerț și industrie de la Tiraspol, agenții economici din stânga Nistrului vor putea exporta în continuare fără taxe pe piața Uniunii Europene. Delegația UE la Chișinău, precum și autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată aceste declarații.
Așa-zisul președinte al camerei de comerț și industrie de la Tiraspol, Iuri Ganin, anunțase în cadrul unei reuniuni cu agenții economici din regiune că s-ar fi ajuns la un acord privind un regim comercial preferențial, diferit de Preferințele Autonome Comerciale care sunt în vigoare până la sfârșitul acestui an, dar și de Acordul de Asociere și Liber Schimb pe care îl are Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Totodată, administrația de la Tiraspol și-ar fi luat o serie de angajamente în fața Comisiei Europene care ar urma să fie implementate în perioada anilor 2016-2017.
Deocamdată, nici autoritățile de la Chișinău, nici Delegația Uniunii Europene nu au comentat aceste informații.
În opinia analistului Denis Cenușă, au existat negocieri în eventualitatea prevenirii unei crize economice în care s-ar putea pomeni regiunea transnistreană, dacă autoritățile de acolo refuză implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dar nu ar putea fi vorba despre un regim diferit de cel pe care îl are Republica Moldova.
„Vorbim despre implementare anumitor prevederi ale Acordului de Asociere, în particular Titlul 5 care se referă la Acordul de Liber Schimb, posibil cu anumite particularități pentru agenții economici din regiunea transnistreană, dar nicidecum nu un regim preferențial, așa cum spun autoritățile transnistrene”, a declarat Denis Cenușă pentru radiochisinau.md.
Regiunea transnistreană se confruntă în prezent cu o criză economică de amploare. Un studiu al Centrului Analitic „Expert-Grup” arată că, pentru anul curent, PIB-ul regiunii ar putea să se diminueze cu 10-12 la sută. Veniturile populației au scăzut cu aproximativ o treime, iar restanțele salariale au crescut de 4 ori în sectorul public, dar și în cel privat.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















