Thiem l-a învins pe Djokovic şi s-a CALIFICAT în semifinale la Roland Garros: „Mi se pare ireal”. Urmează Nadal
1777
Jucătorul austriac de tenis Dominic Thiem, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 6, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe sârbul Novak Djokovic, locul 2 mondial şi cap de serie numărul 2.
În sferturi, Thiem a câştigat, în minimum de seturi, scor 7-6 (5), 6-3, 6-0, în faţa lui Djokovic, în două ore şi 17 minute de joc. Thiem a reuşit să se impună la a doua minge de meci pe care a avut-o.
„Este incredibil de dificil să progresez într-un turneu de Mare Şlem, tur după tur, meci după meci. Iată-mă, însă, într-o semifinală. Mi se pare ireal", a declarat austriacul, la finalul partidei.
În semifinale, Thiem îl va întâlni pe spaniolul Rafael Nadal, locul 4 ATP şi favoritul 4, care a acces în această fază a competiţiei după abandonul compatriotului său Pablo Carreno-Busta (locul 21 ATP), la scorul de 6-2, 2-0.
Prezenţa în semifinalele competiţiei masculine de simplu de la Roland Garros este recompensată cu 500.000 de euro şi 780 de puncte ATP, notează mediafax.ro.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















