Teatrul de Păpuși „Licurici” unește peste 300 de copii, inclusiv refugiați, prin activități de coeziune socială
1048
Peste 300 de copii, inclusiv refugiați din Ucraina, au luat parte la o activitate de coeziune socială desfășurată la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Caritate pentru Refugiați în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării. Cu ajutorul Agenției ONU pentru Refugiați, s-a urmărit promovarea incluziunii și facilitarea interacțiunii între copiii refugiați și cei locali într-un mediu sigur și prietenos.
Copiii au putut descoperi culisele teatrului, au urmărit un spectacol de păpuși și au fost implicați în activități interactive și creative. Aceștia au socializat și au lucrat în echipă, în timp ce părinții s-au cunoscut mai bine și au făcut schimb de experiențe.
Prezent la eveniment, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la MEC, a afirmat: „Această inițiativă apropie copiii refugiați de cei din Republica Moldova, oferindu-le un spațiu comun de învățare, joacă și comunicare. Asemenea evenimente culturale sprijină incluziunea socială și adaptarea copiilor aflați în situatii vulnerabile. Ministerul Educației și Cercetării încurajează astfel de activități care promovează diversitatea, solidaritatea și coeziunea comunitară”.
23.03.2026
16:42
182
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
298
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
345
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
388
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
409
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
382
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
413
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
492
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
511
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
516
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
506
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
16:42
1
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
232
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
307
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
360
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
383
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
350
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
385
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
468
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
488
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
491
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
483
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
512
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
654
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1100
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
754
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
860
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
836
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
844
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
901
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1090
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1030
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1233
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1113
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1357
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1012
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1066
Horoscopul zilei 21.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














