Te-aș fi căutat până te-aș fi găsit și tot pe tine te-aș fi ales…
1772
foto simbol Avem o problemă. Mare. MARE. Victor nu mai vrea să meargă la tati. Deloc! Niciodată! E atât de fermă exprimarea lui, că îmi e și frică să mai zic ceva.
De câteva luni, am tot dus muncă de convingere și, cred eu, că am făcut tot ce e mămicește posibil să-l conving să meargă și la tati. Ideea e că lui nu-i place. El nu se simte bine acolo. Lui nu îi mai place cu tati.
În ultima săptămână, am aflat și de ce. Am avut în fiecare seară, la culcare, pe măsură ce se apropia weekendul, câte o discuție pe această temă. Eram amândoi întinși în pat, cu lumina stinsă, și vorbeam.
-Tati nu mă întreabă dimineața dacă mănânc sau ce vreau să mănânc. Tati își face cafeaua și dup-aia îmi zice să-l las să-și fumeze și el țigara liniștit.
Am tras aer în piept, am respirat, am numărat. OK!
-Tati nu mă aude când vorbesc cu el, trebuie să zic de nu știu câte ori ca să mă audă, trebuie să-l strig de multe ori până răspunde.
Am tras iar aer în piept, am respirat, am numărat. Din nou, OK!
-Tati nu se joacă cu mine și nici nu vrea să meargă cu mine să ne întâlnim cu prietenii mei, trebuie să mergem să ne întâlnim numai cu prietenii lui, care sunt oameni mari și eu nu am ce să fac când ne întâlnim cu ei.
Am vrut să trag aer în piept, din nou, și să respir așa, adânc, dar n-am mai apucat. Am fost întreruptă de Victor, care s-a ridicat din pat, a tras toată pătura și a țipat la mine:
-Nu puteai să nu te căsătorești cu el? Nu puteai să nu-l iei pe el tată?
-Nu am putut. Așa a fost să fie. Am greșit… Dar dacă nu se întâmpla așa, tu n-ai fi existat acum.
-Ba da! Eu aș fi existat! Eu exist!
-Nu, Victor, tu nu te-ai fi născut dacă nu eram eu și tati.
-Da, să fii tu, dar să fie alt tati.
-Da, dar nu te-aș fi avut pe tine dacă era alt tati. Tu, Victor, așa cum ești tu acum, nu te-ai fi născut.
-Ba da, m-aș fi născut!
-Da, Victor, dar dacă n-ar fi tati tatăl tău, poate că nici eu n-aș fi mama ta și acum poate că nu te-ai fi născut. Sau poate te-ai fi născut, dar din alți părinți.
-Nu, tot tu ai fi fost mama mea. Te-aș fi căutat până te-aș fi găsit și tot pe tine te-aș fi ales să mă naști! Mama mea ești mereu tu!
L-am luat în brațe, deși se opunea, l-am strâns la piept, s-a relaxat și și-a deschis mâinile să mă îmbrățișeze și i-am spus cât de mult îl iubesc și că nu-mi văd viața fără el:
-Și eu te-aș fi așteptat să mă găsești tot pe mine și să te nasc tot eu, să-ți fiu tot eu mama ta.
Am plâns mult. Plâng în timp ce scriu. Plâng pentru că nu-i pot oferi lui Victor un „tati” așa cum și-ar dori.
Dar cel mai mult plâng pentru ultima frază. Este, cu certitudine, cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care mi-a fost dat s-o aud. Și va rămâne așa! Plâng de fericire.
Și mai plâng de frică. Mi-e teamă ca nu cumva să rănesc sufletul acesta atât de mare care m-ar fi căutat până m-ar fi găsit și tot pe mine m-ar fi ales să-i fiu mamă…
Sursa: smartwoman.hotnews.ro
29.01.2019
07:30
3667
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3241
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3205
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2891
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4567
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4475
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4107
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3841
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2964
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2087
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3824
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1823
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
30.03.2026
22:06
297
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
228
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
354
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
309
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
392
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
360
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
422
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
388
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
425
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
471
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
428
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
440
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
412
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
411
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
425
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
781
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
477
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
502
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
845
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
692
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
757
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
636
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1458
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
766
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
529
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














