Stiri

Tarife mai MARI pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, în Chișinău: 13 lei pentru metrul cub de apă și 5,63 de lei pentru canalizare

Actualitate 18.03.2025 11:35 Vizualizări1791
Tarife mai MARI pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, în Chișinău: 13 lei pentru metrul cub de apă și 5,63 de lei pentru canalizare

Locuitorii capitalei vor plăti mai mulți bani pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare.

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a majorat tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate prestate de S.A. „Apă-Canal Chișinău”.

Potrivit noilor tarife, consumatorii din Chișinău vor achita 12,99 lei/m3 pentru alimentarea cu apă potabilă, mai mult cu 2,2 lei decât până acum, dar și 5,63 lei/m3 pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate, în creștere de 1,45 lei/m3.







Noile tarife aprobate de ANRE:

- 12,99 lei/m3 pentru alimentarea cu apă potabilă (creștere de 2,20 lei/m³ față de tariful actual de 10,79 lei/m³);

- 12,23 lei/m3 pentru alimentarea cu apă tehnologică (creștere de 4,12 lei/m³ față de tariful actual de 8,11 lei/m³);

- 5,63 lei/m3 pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate pentru consumatorii casnici (creștere de 1,45 lei/m³ față de tariful actual de 4,17 lei/m³);

- 10,16 lei/m3 pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate pentru consumatorii noncasnici (tarif menținut la același nivel ca în prezent);

- 4,22 lei/m3 pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii (creștere de 0,81 lei/m³ față de tariful actual de 3,41 lei/m³).







Potrivit ANRE, majorarea tarifelor este determinată de necesitatea acoperirii costurilor reale ale operatorului în condițiile creșterii inclusiv a cheltuielilor de energie electrică necesară pentru captarea, tratarea și transportul apei.

Menționăm că tarifele anterioare au fost aprobate în octombrie 2023 și au rămas nemodificate până în prezent, iar noile tarife vor intra în vigoare la data publicării deciziei ANRE în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Autor: ZiarulNational
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 693 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri